Aproape jumatate din infrastructurile energetice ale Ucrainei sunt scoase din functiune in urma seriilor de atacuri aeriene desfasurate de Rusia de la inceputul lunii octombrie, a declarat vineri premierul ucrainean Denis Smigal, relateaza agentiile AFP, EFE si Agerpres.
„Rusia isi continua atacurile cu rachete asupra infrastructurii civile esentiale a Ucrainei, luptand contra populatiei civile si privand-o de lumina, apa, incalzire si comunicatii in timpul iernii”, a spus Smigal in timpul unei conferinte comune de presa la Kiev cu vice-presedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.
„Aproape jumatate din sistemul nostru energetic a fost scos din functiune”, a precizat el.
Premierul ucrainean a cerut astfel Uniunii Europene „sprijin suplimentar” energetic si financiar pentru ca Ucraina sa faca fata situatiei sale dificile, prin furnizarea de echipamente si fonduri pentru achizitia de gaze naturale si consolidarea sectorului sau energetic.
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus joi seara ca in urma raidurilor rusesti peste 10 milioane de persoane in continuare nu au electricitate, mai ales in regiunile Kiev, Odesa, Vinitia si Sumi.
Pravda anunta cu bucurie ca Ucraina e in pragul inghetului si al „intunericului total”
„Ucraina este aproape in totalitate fara electricitate, caldura si gaze, nefiind cunoscut cand va fi posibila restabilirea aprovizionarii cu gaz, electricitate si caldura”, a scris Pravda.ru intr-un articol publicat vineri.
Ziarul rusesc noteaza ca cel putin 90 de rachete rusesti au distrus „aproximativ” 30 de obiecte, inclusiv centrale termice si substatii.
„Calibrarea continua zi de zi. De fapt, in multe cazuri, acestea au fost atacuri repetate, asa ca consumatorii din Liov, Ternopil, Jitomir, Kiev, Odesa si alte regiuni au simtit-o instantaneu”, mai scrie Pravda.
Ziarul rusesc aminteste apoi de declaratiile facute de Volodimir Kudritski, seful operatorului de electricitate ucrainean Ukrenergo, care anuntase o situatie dificila in zilele urmatoare, cu intreruperi de curent de urgenta.
„Kievul devine inevitabil de nelocuit. Nu exista lumina timp de 8-12 ore pe zi si este nerealist sa traiesti si sa lucrezi in astfel de conditii”, scrie Pravda, adaugand ca daca „sistemul functioneaza mai putin de sase ore pe zi, alimentarea cu caldura nu va putea functiona normal”.
„Centrele energetice de la Kiev si Harkov au fost afectate in special, iar electricitatea pur si simplu nu ajunge la consumator: substatiile, transformatoarele si partial liniile electrice sunt deteriorate. Locuitorii oraselor au trecut brusc la generatoare si alte 'echipamente de intrerupere' - de la arzatoare cu gaz la lanterne”, mai noteaza jurnalistii de la Moscova.
Acestia sustin de asemenea ca primarii oraselor ucrainene ar fi cerut deja abandonarea cladirilor inalte in care va fi imposibil de locuit, dar si a intreprinderilor „pentru a salva macar ceva”. Nu este clar ce informatii citeaza Pravda in acest sens.
Peste 10 milioane de ucraineni au ramas fara electricitate in pragul iernii
„Totul este agravat de un val de frig, pe care meteorologii il promiteau zilele trecute. Oamenii pleaca cu adevarat in suburbii si sate, unde este mai usor sa rezolvi problemele legate de hrana si incalzire. Cand temperatura de afara scade cu 5-7 grade, consumul de energie electrica in tara va creste si... se va prabusi”, mai noteaza ziarul rusesc, citand „analisti” care ar afirma acest lucru.
Articolul Pravda este in linie cu apelurile facute de numerosi propagandisti la televiziunile rusesti care cer distrugerea sistemului energetic al Ucrainei inainte de sosirea iernii, o crima impotriva umanitatii potrivit dreptului international.
In noul sau val de atacuri impotriva infrastructurii Ucrainei fortele armate ale Kievului au lansat aproape 100 de rachete impotriva unor tinte civile din Ucraina la inceputul acestei saptamani.
In discursul sau adresat natiunii joi noapte presedintele Volodimir Zelenski anunta ca peste 10 milioane de ucraineni au ramas fara electricitate, facand din nou un apel catre partenerii internationali la protejarea cerului Ucrainei.
Majoritatea intreruperilor de curent sunt in regiunile Vinitia, Odesa, Sumi si Kiev, a precizat presedintele.


