Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni, întrebat dacă blocajul guvernamental din SUA reprezintă o amenințare pentru Ucraina, că americanii nu au oprit livrările de armament către Kiev. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă comune cu prim-ministrul olandez Dick Schoof, relatează agenția de presă RBC-Ukraine, scrie digi24.ro.

De la 1 octombrie, SUA se confruntă cu prima închidere a guvernului federal din ultimii aproape șapte ani, după ce republicanii și democrații nu au reușit să ajungă la un acord privind bugetul pentru noul an fiscal. Din cauza blocajului, sunt posibile concedieri în masă ale funcționarilor publici, în timp ce programele neesențiale au fost suspendate sau limitate. 

În acest context, au circulat zvonuri despre o posibilă suspendare a livrărilor de arme americane către Ucraina, precum și a altor forme de sprijin din partea Washingtonului. 

Întrebat dacă blocajul guvernamental din SUA reprezintă o amenințare pentru livrările de arme către Kiev, Zelenski a spus că Ucraina primește în prezent arme americane în cadrul programului PURL (Lista cerinţelor prioritare ale Ucrainei). 

„Primim aprovizionări. Americanii nu au blocat nimic. Știu că au apărut în presă informații despre închidere și unele provocări. Nu au blocat livrările către Ucraina. Acest lucru este important”, a subliniat președintele ucrainean. 

El a dat asigurări că Ucraina achiziționează armele necesare de la Statele Unite în cadrul programului PURL, care prevede finanțarea pachetelor de arme de către țările UE. 

Zelenski a afirmat că Ucraina cumpără în special din SUA rachete necesare pentru apărarea aeriană, inclusiv sisteme Patriot și NASAMS. 

El a enumerat, de asemenea, statele care contribuie cel mai mult la finanțarea armamentului pentru Ucraina. 

„Există țări foarte responsabile care înțeleg costul acestei apărări și costul vieții în Ucraina în timpul iernii. În primul rând, Olanda, Germania, Canada, Suedia, Danemarca și Norvegia — acestea sunt principalele contribuții care au fost făcute. Acestea sunt principalele țări care au furnizat fonduri pentru programul prin care cumpărăm articole rare disponibile numai în SUA”, a spus acesta. 

Statele baltice sprijină, de asemenea, Ucraina în finanțarea aprovizionării cu arme, la fel și alte câteva țări europene. Cu toate acestea, contribuțiile lor sunt mai mici în comparație cu ale aliaților menționați mai sus, mai spune Zelenski. 

Ucraina ar putea primi rachete Tomahawk de la SUA  

Anterior, Zelenski a declarat că Ucraina ar putea primi noi ajutoare din partea Statelor Unite în ceea ce privește atacurile cu rază lungă de acțiune. 

Presa a relatat anterior că, în timpul întâlnirii sale cu președintele american Donald Trump la New York, Zelenski a solicitat furnizarea de rachete Tomahawk către forțele armate ucrainene. 

Între timp, vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat că Washingtonul discută furnizarea unor astfel de arme Ucrainei, dar decizia finală trebuie luată de președintele Donald Trump. 

Kremlinul a reacționat, de asemenea, la posibila livrare de rachete Tomahawk Ucrainei. Liderul rus Vladimir Putin l-a amenințat pe Trump cu deteriorarea tendințelor pozitive în relații dacă se întâmplă acest lucru. 

„Am spus deja că acest lucru va duce la distrugerea tendințelor pozitive din relația cu Statele Unite. Așa văd eu situația. Nu va depinde doar de noi sau de mine cum vor decurge lucrurile”, a declarat liderul de la Kremlin.