Războiul din Ucraina este departe de final, iar negocierile de pace la care asistăm în ultima perioadă sunt, în realitate, „un spectacol gigantic” jucat pentru un singur om – Donald Trump. Declarația a fost făcută de analistul Armand Goșu, în cadrul emisiunii „În PROfunzime”, unde a vorbit despre perspectivele conflictului, ideea unei armate profesioniste finanțate de Uniunea Europeană și riscurile de securitate pentru continent.
Întrebat dacă anul acesta ar putea aduce pacea în Ucraina, Goșu a fost tranșant.
Armand GOȘU, ANALIST: „Eu nu cred.”
Analistul susține că actualele discuții diplomatice nu indică o apropiere reală de încheierea războiului, iar actorii internaționali par preocupați mai mult de calcule politice decât de o soluție durabilă.
Armand GOȘU, ANALIST: „Exact asta se întâmplă. E un spectacol gigantic, pus pe o scenă uriașă, și un singur spectator în sală, Donald Trump. Toți încearcă să fie convingători. De ce e periculos, pentru că e imprevizibil și te uiți acum la ce face cu Iranul.”
În opinia sa, negocierile nu arată „o luminiță la capătul acestui tunel”, iar războiul, care durează deja de ani buni, nu dă semne că s-ar încheia curând.
Un alt subiect abordat a fost ideea președintelui ucrainean privind crearea unei armate profesioniste, finanțate de Uniunea Europeană. Goșu explică faptul că Ucraina se confruntă cu o problemă majoră de personal militar.
Armand GOȘU, ANALIST: „Ucrainenii trebuie să găsească o soluție pentru că e vorba de o lipsă de militari. E foarte greu să mai convingi, nu mai este entuziasmul de la început, ca multă lume să meargă, să intre voluntar. Pur și simplu oamenii au obosit, au atâția ani de război și e și ceva psihologic.”
El amintește că speranțele din 2022 și 2023 privind o încheiere rapidă a conflictului nu s-au materializat.
Armand GOȘU, ANALIST: „Exista speranța că războiul va fi de scurtă durată, că Ucraina va izbuti să își elibereze cel mai mare teritoriu și că războiul se va încheia nu foarte departe. Între timp războiul a durat mult mai mult și nu se pregătește nici în momentul acesta să se încheie. Negocierile nu par să ducă, să arate o luminiță la capătul acestui tunel.”
În acest context, soluția unei armate profesioniste pare inevitabilă, inclusiv pentru Europa.
Armand GOȘU, ANALIST: „Zelenski trebuie să caute o soluție și soluția la care recurge el este o armată profesionistă și probabil asta este soluția la care se va adapta și UE, care are o mare problemă cu mobilizarea populației. Oamenii au obosit și nu mai vor să meargă în tranșee, ceea ce e normal și omenește și atunci trebuie să găsești o soluție, care să înlocuiască tipul cel de armată obținută prin mobilizare.”
Întrebat despre scenariul în care o armată ucraineană bine pregătită și modernizată ar putea ajunge, în eventualitatea unei înfrângeri, sub control rusesc, Goșu a recunoscut existența unui risc, dar consideră că acesta nu poate justifica lipsa sprijinului occidental.
Armand GOȘU, ANALIST: „E un risc aici, care a fost fluturat prin 2023-2024 când se propunea un ajutor militar consistent pentru a moderniza armata ucraineană și unii din care se opuneau acordării acestui ajutor, veneau și fluturau acest scenariu. Eu cred că acest lucru nu ar trebui să ne facă să nu ajutăm Ucraina, ca nu cumva fiind înfrântă, resursele umane și militare să fie folosite împotriva Occidentului și acesta este un motiv suplimentar ca noi să ajutăm și mai mult Ucraina ca nu cumva să piardă războiul împotriva Rusiei.”
Referitor la temerile tot mai frecvente privind un posibil nou conflict în Europa în următorii ani, analistul spune că pericolul nu poate fi exclus.
Armand GOȘU, ANALIST: „Depinde foarte mult de context, există riscul și țările mari pregătesc populația să reziste în cazul unei astfel de amenințări.”

