Guvernul britanic a anuntat ca serviciile militare si de securitate britanice vor monitoriza Marea Neagra in incercarea de a descuraja Rusia sa loveasca navele comerciale care transporta cereale din Ucraina catre tarile in curs de dezvoltare, scrie stirileprotv.ro.
„Ne vom folosi serviciile noastre de informatii, supraveghere si recunoastere pentru a monitoriza activitatea Rusiei in Marea Neagra, pentru a atrage atentia Rusiei in cazul in care observam semne ca pregateste atacuri asupra transportului maritim civil sau asupra infrastructurii din Marea Neagra si pentru a atribui atacurile, ca sa prevenim operatiunile de tip „steag fals” care incearca sa eludeze vina Rusiei”, afirma un comunicat al Downing Street transmis inainte de plecarea premierului Rishi Sunak la summitul G20 de la New Delhi, informeaza The Guardian, citeaza news.ro.
„Ca parte a acestor operatiuni de supraveghere, aeronavele RAF efectueaza zboruri deasupra zonei pentru a descuraja Rusia sa efectueze lovituri ilegale impotriva navelor civile care transporta cereale", precizeaza guvernul britanic.
Inainte de sosirea premierului Rishi Sunak la New Delhi, pentru summitul G20, Downing Street a anuntat, de asemenea, ca Londra va gazdui in noiembrie un summit global privind securitatea alimentara. Guvernul a precizat ca aceasta conferinta alimentara va fi un raspuns la faptul ca Vladimir Putin a ales in iulie sa iasa din acordul cu Ucraina care permitea transportul sigur de cereale pe Marea Neagra.
Premierul Rishi Sunak a declarat ca renuntarea la pactul privind cerealele "provoaca o suferinta enorma pentru milioane de oameni".
„Aceasta initiativa a furnizat aproximativ 30 de milioane de tone de alimente pentru peste 45 de tari care aveau cu adevarat nevoie de ele. Si acum nu mai exista. Ati vazut de cand a fost retrasa aceasta initiativa ca preturile alimentelor au crescut dramatic. Numai in ultima luna, rusii au distrus mai multe cereale decat s-ar putea hrani, cred, un milion de oameni timp de un an. Acestea sunt consecintele a ceea ce face Rusia”, a aratat premierul britanic.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


