In ziua 302 a invaziei declansate de Vladimir Putin armata rusa a ajuns la peste 100.000 de soldati morti, potrivit ultimei estimari publicate de armata ucraineana, transmite hotnews.ro

Astfel, in ultima zi, armata Moscovei a pierdut 660 de soldati, ceea ce a dus totalul la 100.400 de militari rusi „lichidati”.

Potrivit sursei citate, tot in ultima zi, fortele armate ruse au mai pierdut un avion, un tanc, doua blindate de lupta ale infanteriei, un lansator multiplu de rachete, 7 diferite rachete, 6 piese de artilerie si 5 drone.

„Ce coincidenta uimitoare”

Armata ucraineana a marcat si ea acest „jubileu sumbru”, acela ca „100.000 de ocupanti rusi au fost eliminati”, printr-o ironie la adresa Moscovei.

„100.000 de soldati au primit onoruri in cele zece luni de razboi pe scara larga, potrivit ministrului rus al apararii, Sergehi Soigu”, se scrie pe pagina de Twitter Defence of Ukraine.

„Ce coincidenta uimitoare”, a adaugat sursa citata.

Rusia si-a dezvaluit public ultima data pierderile pe 21 septembrie, sustinand ca doar 5.937 dintre soldatii sai au fost ucisi. Acest numar este cu mult sub majoritatea estimarilor internationale, noteaza Reuters. Ucraina nu-si dezvaluie pierderile.

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat, miercuri seara, membrilor Congresului SUA, carora le-a spus ca tara sa rezista, gratie ajutorului primit, si este decisa sa nu cedeze in fata agresiunii ruse.

Presedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri ca pierderile de pe campul de lupta din Ucraina sunt „o tragedie comuna" si ca el continua sa vada poporul ucrainean ca pe o „natiune infratita", in ciuda a ceea ce el numeste „operatiunea militara speciala a Moscovei".

Liderul de la Kremlin a sustinut ca dusmanii Rusiei au vrut sa vada Rusia dezintegrata si a afirmat (din nou) ca Rusia a fost fortata sa lanseze o actiune militara in Ucraina din cauza „provocarilor" Occidentului.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.