Armata rusa a inceput sa retraga o parte din navele militare din Marea Neagra. Despre asta anunta administratia militara ucraineana din regiunea Odesa. Autoritatile ucrainene sustin insa ca gradul de amenintare a unui nou atac cu rachete ramane in continuare ridicat, iar miscarea facuta de rusi este pentru a se reinarma. Intre timp, peste 100 de militari ucraineni, luati ostatici de armata rusa, s-au intors acasa. Presedintia ucraineana a precizat ca printre cei eliberati se numara luptatori de la Mariupol si Herson, precum si lunetisti din Bahmut.

Autoritatile ucrainene anunta ca armata rusa si-a retras transportatoarele de rachete din Marea Neagra, insa amenintarea unui atac cu rachete nu este exclusa. Despre asta a anuntat guvernatorul regiunii Odesa, la un post de televiziune ucrainean.

Serghei BRATCIUK, GUVERNATORUL REGIUNII ODESA: „In cursul zilei in Marea Neagra a fost un grup al Flotei Marii Negre a Federatiei Ruse format din 9 nave, dintre care 2 port rachete de suprafata care aveau la bord 16 rachete Calibr. Ei manevreaza constant, se schimba. Noaptea, au iesit 7 nave, portatoarele de rachete au plecat la destinatii. Amenintarea ramane, asa cum s-a intamplat pe 26 ianuarie cand a avut loc un alt atac cu rachete, inclusiv cu utilizarea rachetelor calibru. Inamicul acum reechipeaza, reface munitie, asta este clar pentru toata lumea.”

Totodata situatia de pe frontul din Donetk ramane tensionata, sustine serviciul de securitate al Ucrainei. Imagini video publicate pe retele de socializare arata amploarea luptelor din orasul Mariinka, regiunea Donetk.

Tot in Donetk, o cladire rezidentiala a fost tinta atacurilor cu rachete.

In urma atacului, un apartament a fost distrus, iar cateva au fost avariate. Nu se stie deocamdata daca au fost inregistrate victime. Ambele parti se acuza reciproc de atac.

Atacuri au fost inregistrate si in orasul Nova-Kahovka, din regiunea Herson. Un garaj a fost cuprins de flacari dupa ce a fost lovit de rachete. Nu au fost raportate victime.

In discursul sau liderul ucrainean Volodimir Zelenski a declarat ca armata sa are nevoie de noi tancuri pentru a putea sa isi apere teritoriul.

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: „Am vorbit la Kiev cu Ministrul Apararii al Poloniei - impreuna cu alti parteneri si Ministrul Apararii al Ucrainei, am participat la a treia intalnire a statelor - membri ai coalitiei noastre de tancuri. Facem totul pentru a obtine soldatilor nostri tancuri moderne cat mai curand posibil.”

Totodata, Pentagonul anunta ca o noua racheta care ar dubla raza de atac a Ucrainei in razboiul sau cu Rusia a fost inclusa intr-un nou pachet de ajutor militar de peste 2,2 miliarde de dolari care va fi trimis de Statele Unite. Intre timp, 116 militari ucraineni, luati ostatici de armata rusa, s-au intors la familiile lor in urma unui schimb de prizonieri. Informatia a fost confirmata de autoritatile ucrainene, iar pe retelele de socializare au aparut imagini de la momentul schimbului. Presedintia ucraineana a precizat ca printre cei eliberati se numara luptatori de la Mariupol si Herson, precum si lunetisti din Bahmut.

La randul lor, ucrainenii au eliberat din captivitate 63 de militari rusi. Potrivit Statului Major al Ucrainei, peste 130 de mii de soldati rusi au fost ucisi in lupte de la inceputul invaziei, pornite de Vladimir Putin pe 24 februarie 2022.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.