Armata ucraineana compara invazia ruseasca declansata de Vladimir Putin la sfarsitul lunii februarie cu unul dintre cele mai populare filme de Craciun din ultimele decenii, scrie hotnews.ro

Sigur, dezbaterile daca Greu de ucis („Die Hard”), filmul din 1988 cu Bruce Willis in rolul unui politist american care incearca sa reia legatura cu sotia sa instrainata in Ajunul Craciunului, este cu adevarat un lungmetraj de Craciun continua pana in ziua de azi, mai ales dupa ce seria-documentar The Movies That Made Us difuzata de Netflix a reamintit ca detectivul John McClane trebuia sa fie jucat initial de Frank Sinatra.

Trecand insa peste aceste dezbateri care mai degraba au loc in Statele Unite, guvernul ucrainean a decis anul acesta sa celebreze povestea filmului dintr-un motiv foarte diferit, dupa cum noteaza si cei de la IndieWire.

Ministerul ucrainean al Apararii a publicat luni un trailer editat al filmului, comparand povestea sa cu invazia ruseasca declansata de Putin pe 24 februarie, videoclipul folosind secvente reale din film, altele modificate, si cateva imagini recente, una dintre ele aratand un brad de Craciun luminat in culorile steagului ucrainean.

„De acest Craciun Ucraina sarbatoreste povestea festiva a modului in care operatiunea militara speciala a unui terorist arogant a fost dejucata de un 'underdog' bataios”, au scris ucrainenii in secventa de deschidere a trailerului.

„A fost planul perfect cu nimic de pierdut, pana cand totul a mers gresit. Razboiul pe care nu l-ai dorit niciodata este cel pe care nu iti permiti sa il pierzi. De acest Craciun vechea poveste a lui David si Goliat este aproape de acasa”, mai noteaza textul juxtapus de editori intre imagini.

Cum au modificat ucrainenii trailerul „Die Hard”
Explozia vazuta in filmare pare a fi una ce a avut loc la jumatatea lunii decembrie in regiunea Lugansk, in timp ce o scena din film ce urmeaza imediat dupa aceasta a fost modificata pentru ca pe pulovarul unui terorist mort sa scrie „Acum am un HIMARS Ho-Ho-Ho”.

In scena originala din film Willis scrisese mesajul respectiv dupa ce ucisese unul dintre teroristi si i-a luat mitraliera, editorii ucraineni modificand doar cuvantul „mitraliera” cu HIMARS intr-o referinta la lansatoarele multiple de rachete primite din SUA care au ajutat Ucraina sa intoarca soarta razboiului.

O alta secventa juxtapune un citat al lui Alan Rickman, care in film il joaca pe antagonistul principal Hans Gruber („Am citit despre ei in revista Time”), cu o imagine a copertei celebrei reviste cu presedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe ea.

Revista Time l-a desemnat pe Zelenski „Persoana anului 2022” mai devreme in cursul lunii decembrie.

„Un 'underdog' care castiga impotriva tipilor rai. Acesta este tipul de poveste care ne place tuturor”, noteaza ministerul ucrainean al Apararii in postarea cu videoclipul, adaugand ca acesta este dedicat tuturor celor „greu de ucis” de pe linia frontului.