Ministerul rus al Apararii a anuntat vineri dimineata ca a doborat 42 de drone ucrainene in Crimeea, descriind un atac de o rara amploare asupra peninsulei anexate de Moscova in 2014. Explozii si tiruri de aparare aeriana au fost raportate si de locuitorii din regiunile Tula si Kaluga vestul Rusiei, transmite digi24.ro

„Noua drone au fost distruse in urma impactului tirurilor deasupra teritoriului Republicii Crimeea. 33 de drone au fost neutralizate prin mijloace de razboi electronic si s-au prabusit fara a-si atinge tinta”,  a indicat Apararea rusa pe Telegram. 

Ministerul nu a furnizat nicio informatie cu privire la eventuale pagube sau victime ca urmare a distrugerii dispozitivelor. Guvernatorul Sevastopolului Mihail Razvojaiev a anuntat anterior ca mai multe avioane au fost doborate in largul peninsulei „in zona Capului Chersonese”, situat la aproximativ 10 km de Sevastopol. 

Moscova a doborat o racheta ucraineana care viza „tinte civile” in regiunea Kaluga precum si „mai multe drone” in largul Crimeei, au anuntat de asemenea vineri dimineata autoritatile ruse. 

O tentativa de atac a Kievului impotriva „unor tinte civile de pe teritoriul Federatiei Ruse a fost dejucat”, a indicat Ministerul rus al Apararii pe Telegram. „Racheta a fost detectata si distrusa de sistemele de aparare aeriana deasupra teritoriului regiunii Kaluga”  la sud-vest de capitala rusa, a adaugat sursa citata fara a furniza informatii privind locurile vizate sau eventuale victime sau pagube. 

Agentia de presa TASS a anuntat, de asemenea, inchiderea traficului aerian pe aeroporturile internationale Vnukovo si Domodedovo din Moscova vineri dimineata, citand surse din cadrul aviatiei. 

Regiunea Kaluga se invecineaza cu cea a Moscovei, care a fost vizata de mai multe ori in ultimele zile de drone ucrainene, potrivit autoritatilor ruse.