Boris Bondarev, un inalt diplomat rus, si-a dat demisia din Misiunea permanenta a Rusiei de la ONU si din alte organizatii internationale de la Geneva, criticand in termeni dur razboiul din Ucraina, relateaza Kommersant.
Diplomatul a postat luni un mesaj pe LinkedIn, platforma interzisa in Rusia inca din 2016, in care si-a justificat decizia de a parasi ministerul de Externe dupa mai bine de 20 de ani de cariera.
„In cei peste douazeci de ani din cariera mea diplomatica am vazut diferite intorsaturi in politica noastra externa, dar niciodata nu mi-a fost atat de rusine de tara mea ca in data de 24 februarie a acestui an”, a scris acesta.
Diplomatul acuza ministerul de Externe ca raspandeste minciuni
Probabil pentru a nu incalca regulile stricte de cenzura impuse de Kremlin dupa declansarea razboiului, printre care si incriminarea difuzarii de „informatii false” privind misiunile sale externe, jurnalistii de la Kommersant, cel mai mare cotidian financiar din Rusia, nu redau integral mesajul lui Bondarev dar spun ca acesta le-a confirmat telefonic autenticitatea sa.
Insa mesajul sau a fost rapid preluat pe retelele de socializare de corespondenti ai presei internationale.
„Cei care au conceput acest razboi vor doar un lucru - sa ramana la putere, sa traiasca in palate pompoase fara gust, sa navigheze pe iahturi comparabile in tonaj si costuri cu intreaga Flota Rusa”, mai afirma diplomatul.
„Ministerul Relatiilor Externe nu este implicat astazi in diplomatie. El raspandeste minciuni, incita la ura si razboi. Diplomatii servesc interesele private ale unui cerc restrans de persoane care n-au nimic de-a face cu nevoile reale ale societatii ruse”, a adaugat el.
Boris Bondarev spune ca razboiul din Ucraina este „cea mai grava crima” impotriva rusilor
Bondarev mai afirma ca razboiul declansat de presedintele Vladimir Putin pe 24 februarie este unul nu doar impotriva Ucrainei, ci si impotriva poporului sau si „cea mai grava crima” impotriva poporului rus.
Jurnalistii de la Kommersant afirma ca mai multi diplomati si-au dat demisia din ministerul rus de Externe dupa inceperea „operatiunii militare speciale” dar ca aproape niciunul dintre ei nu a facut declaratii publice in acest sens.
Pana in prezent, cel mai inalt oficial care si-a dat demisia din functie din cauza razboiului din Ucraina este Anatoli Ciubais, un fost consilier influent al lui Vladimir Putin si fost vicepremier al Rusiei.
Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al presedintelui Vladimir Putin, a declarat la inceputul lunii mai ca Kremlinul nu este preocupat de soarta lui Ciubais dupa ce acesta ar fi fugit in Turcia.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


