Cel putin 49 de persoane, printre care si copii, au fost ucise dupa ce o racheta ruseasca a lovit un magazin alimentar din Harkov. Atacul a avut loc dupa amiaza, cand majoritatea oamenilor se aflau la serviciu. Salvatorii continua sa caute supravietuitori in mormanele de moloz. Liderul de la Kiev a denuntat o crima ruseasca de o brutalitate evidenta.
Asa arata acum un magazin alimentar din Kupiansk, regiunea Harkov. Cladirea a fost facuta una cu pamantul dupa ce a fost lovita de o racheta ruseasca in aceasta dupa-amiaza. Sunt zeci de morti si raniti, iar salvatorii continua sa caute supravietuitori.
Fortele Moscovei au atacat si regiunea Herson cu artilerie, iar o femeie si un barbat au murit. De asemenea, mai multe cladiri rezidentiale au fost avariate.
Alarme de raid aerian au fost declansate si in alte 5 regiuni ale Ucrainei - in Dnipropetrovsk, Poltava, Harkov, Kirovograd si Sumi. Autoritatile ucrainene nu au oferit detalii despre pagube sau raniti. In total apararea aeriana a Ucrainei a doborat 24 din cele 29 de drone rusesti lansate in cursul noptii.
Pe de alta parte, Moscova acuza ca fortele Kievului au bombardat cu munitii cu dispersie un sat din Kursk. Guvernatorul a raportat ca o femeie a fost ranita. Kievul nu a venit cu un comentariu.
De asemenea, autoritatile ruse anunta ca mai multe drone ucrainene au lovit regiunile de la granita, iar 67 de localitati au ramas fara curent electric.
„Este a 8-a deja.”
Intre timp, Serviciul de Informatii militare al Ucrainei a anuntat ca unitati ale Fortelor de Operatiuni Speciale au debarcat din nou pe teritoriul peninsulei Crimeea ocupata si i-au atacat pe rusi, iar dupa finalizarea misiunii, acestia s-au retras. Kievul a postat un videoclip care arata mai multe barci indreptandu-se spre tarm, fara a preciza cand a avut loc debarcarea.
In luna august, seful serviciului de informatii militare anunta ca trupele ucrainene au inceput o operatiune speciala in Crimeea si ca au capacitatea de a lovi orice parte a peninsulei ocupata temporar.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

