Zece oameni au murit, iar 18 au fost răniți după un atac rusesc asupra regiunii Harikov. Două rachete au lovit centrul unei localități, la aproximativ 50 de metri una de alta, într-o zonă aglomerată, unde se află o cafenea, un oficiu poștal și mai multe magazine. Una dintre rachete a lovit direct localul în care se aflau oameni.
În jurul orei 8:40, când centrul localității Peceneghi, din Harikov, era plin de oameni, rușii au lansat două rachete care au căzut la aproximativ 50 de metri una de alta. Una dintre ele a lovit direct o cafenea, iar cealaltă - zona din apropierea unui oficiu poștal și a mai multor magazine.
Sub atac au nimerit localnici care își făceau cumpărăturile, dar și oameni care pur și simplu treceau prin zonă.
„Aud cum șuieră, zboară. Noi am ieșit repede pe ușă ca să fugim, iar atunci: praf, fum, țipete.”
Imaginile surprinse după atac arată mașini cuprinse de flăcări și clădiri avariate. Această femeie spune că în urma bombardamentului și-a pierdut prietena din copilărie.
„- Mașinile ard. Se face strigarea, să se vadă cine este în viață și cine nu. Susana nu este, o altă femeie nu este. Acolo au mai ars și alți oameni.
-Susana era prietena dumneavoastră?
-Da, ea lucra la mine. Este prietena mea, colega mea de clasă din copilărie, da.
-Și unde lucra?
-Lucra la cafenea. Au lovit direct în cafenea.”
După 7 ore de căutări și curățare a zonei, salvatorii au raportat 10 persoane decedate și alte 18 rănite. Președintele Volodimir Zelenski a condamnat atacul și a promis că Ucraina va răspunde. El a spus că rachetele au lovit un loc aglomerat, în apropierea unor magazine și a poștei, înconjurat de case, subliniind că este vorba despre un atac deliberat asupra civililor.

