Rusia afirma ca a distrus, in atacul cu rachete lansat duminica dimineata asupra Kievului, tancuri si vehicule blindate furnizate Ucrainei de catre tari din Europa de Est, scrie AFP.

Loviturile rusesti de duminica asupra capitalei ucrainene Kiev sunt primul atac de acest fel dupa mai multe saptamani de liniste.

„Rachete de inalta precizie si cu raza lunga de actiune lansate de fortele aerospatiale ruse la periferia Kievului au distrus tancuri T-72 furnizate de tari din Europa de Est si alte blindate care se aflau in hangarele unei companii de reparare a vagoanelor feroviare”, a declarat duminica purtatorul de cuvant al Ministerului rus al Apararii, Igor Konasenkov.

Anterior, primarul Kievului, Vitali Klitschko, anuntase ca atacuri aeriene rusesti au avut loc in zorii zilei in cartierele Darnitki si Dniprovski, din sud-estul capitalei ucrainene.

Potrivit fortelor aeriene ucrainene, mai multe rachete de croaziera au fost lansate in directia Kievului de la bordul unor avioane rusesti TU-95 din Marea Caspica, una dintre acestea fiind distrusa.

Un calm relativ revenise in ultimele saptamani in orasul Kiev, rusii renuntand la asaltul lor asupra capitalei pentru a se concentra pe estul Ucrainei.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: