Au indurat frig si frica, foame si intuneric, dar au decis sa ramana si sa lupte pentru pace. Asta au trait timp de un an mai multi moldoveni stabiliti in Ucraina - VIDEO

Evghenii SHAKHOV, MOLDOVEAN STABILIT LA KIEV: „Casa mea este Ucraina, chiar daca patria e Moldova, eu simt asa, dar casa mea este acum aici. Nu mi-am dorit sa fiu un refugiat, sa fug intr-o alta tara, sa incep din nou.”

De 11 ani Evghenii locuieste la Kiev, acolo si-a intemeiat o familie si tot acolo si-a construit un camin. Nu s-a gandit sa paraseasca orasul, dimpotriva a decis ca trebuie sa-l apere si astfel a facut parte din fortele de aparare teritoriale ale Kievului.

Evghenii SHAKHOV, MOLDOVEAN STABILIT LA KIEV: „Nu a fost despre patriotism sau convingeri nationaliste, eu mi-am aparat stilul de viata, e libertatea mea sa decid pentru mine.”  

Evghenii si-a dus sotia si cei doi copiii intr-un loc sigur, iar apoi a devenit paramilitar si a luptat la Kiev, Bucea, Irpeni, Gostomel, iar mai tarziu la Zaporojie.

Evghenii SHAKHOV, MOLDOVEAN STABILIT LA KIEV: „Razboiul e ingrozitor, cel mai greu a fost atunci cand am fost lasat, in jur nimic, nu stiam ce se afla la 5 kilometri distanta de mine. Dar ma gandeam la familie, la trecut, la pasiunile din ultimii ani, la momente placute din viata si m-a ajutat sa cred in viitor, mi-a oferit putere sa nu ma las. Cred ca am un inger care mi-a salvat viata in unele momente, ca am acasa o familie ca vreau sa o vad si ca trebuie sa actionez asa incat sa raman in viata. Am vazut cum oamenii au murit din prostie, incercand sa fie eroi.”

Familia il sprijina si ii este alaturi la Kiev, iar acum toti s-au obisnuit cu o alta viata, una dictata de razboi.

Evghenii SHAKHOV, MOLDOVEAN STABILIT LA KIEV: „Ne-am obisnuit cu sirenele, copiii nostri merg la scoala, cand se aud sirenele se ascund in subsol. Am acceptat aceasta noua viata. Am multi cunoscuti care au plecat peste hotare, dar eu nu simt ca sunt mai feiriciti. Sunt in siguranta, dar e o alta tara, sunt musafiri, nu cred ca se simt acasa.”

Un an in miezul unui razboi a trait si Ludmila, o moldoveanca stabilita la Kiev de 23 de ani.

Ludmila BORDEIANU, MOLDOVEANCA STABILITA LA KIEV: „Cred ca m-am nascut intr-o camasa de siguranta de la Dumnezeu. Oricum niciodata nu m-am gandit ca trebuie sa fug. Cred ca genetic, din neam, e o problema sau dimpotriva. Eram si eu foarte stresata la inceput, prima saptamana. Doua saptamani de zile am dormit mai mult in subterana. M-am trezit intr-o dimineata si in  substanta cenusie s-a activat un centru, Poti sa plangi mult, dar nu rezolva nimic.”

Alaturi de alti ucraineni a decis sa-si transforme panica si durere in forta si speranta si au devenit voluntari. A oferit transport persoanelor care nu se puteau deplasa. Iar apoi a confectionat lumanari pentru transee si plase pentru camuflaj, activitate care continua si astazi.

Ludmila BORDEIANU, MOLDOVEANCA STABILITA LA KIEV: „Anume aceasta activitate m-a salvat. Cand stii ca esti de folos, faci ceva bine si din suflet, iti da puteri, te calmeaza.”

Anul acesta a fost cel mai greu din viata Ludmilei, pentru ca a trait intr-o continua ingrijorare si a indurat conditii grele.

Ludmila BORDEIANU, MOLDOVEANCA STABILITA LA KIEV: „Luna cea mai dificila moral a fost martie-aprilie. Dar cea fizic, cand nu ai apa, lumina, nu ai posibilitate sa gatesti un banal ceai. Poate am o scoala, ca m-am nascut la sat in codrii Moldovei si nu era o problema ca nu este ceva, ingeniozitatea face minuni.”

In toata panica, lipsurile, greutatile morale si financiare, femeia a gasit si  partea plina a paharului, care i-a oferit putere sa nu lase garda jos.

Ludmila BORDEIANU, MOLDOVEANCA STABILITA LA KIEV: „Calvarul asta mi-a demonstrat ne-a dat posibilitatea sa vad cat de uniti sunt. Nu are importanta statutul, varsta, profesia, starea financiara, sunt un tot intreg. 365 de zile de razboi nu sunt in zadar. Te face sa fii mai cumpatat, te face sa analizezi multe lucruri si sa intelegi ce conteaza. Pe parcursul vietii fugi intr-una, acum au ramas lucrurile importante. Cred ca sunt mai constienta, mai organizata, mult mai puternica si moral si fizic si mai batrana, nu la infatisare ci in sufet.”

In prima zi de razboi am cunoscut-o si pe Nadejda Untilova, o moldoveanca stabilita la Odessa.

A trecut deja un an, iar femeia e tot la Odessa, alaturi de familia ei. Au urmat nopti si zile ingrozitoare si o singura intrebara, daca vor supravietui.

Nadeja UNTILOVA, MOLDOVEANCA STABILITA LA ODESSA: „Au zburat rachete, au fost bombardamente, a fost imposibil sa traiesti. Nu avem electricitate, nu avem caldura, nu a fost apa, au fost conditii foarte grele. Stam la casa la sol si am construit un cuptor, ca sa incalzim apa, sa facem mancare. Nu a existat sa poti sa te culci in pat linistit si sa te trezesti. E foarte greu. Si te intrebi mereu, vei trai maine sau nu?! Iti faci griji de copii si de nepoti.”

Toti spera la pace si la un cer senin si sunt siguri ca poporul ucrainean va invinge.

Ludmila BORDEIANU, MOLDOVEANCA STABILITA LA KIEV: „Cred ca dorinta cea mai mare este una pentru toti – as vrea sa pot veni linistita acasa, sa-mi vad nepotii, sa nu simt teama. Nu as vrea sa mai vad militari, transee, lacrimi. E cea mai mare dorinta a mea.”

Nadeja UNTILOVA, MOLDOVEANCA STABILITA LA ODESSA: „Tot ce ne dorim este ca razboiul sa se termine, sa fie pace pe pamant, sa fie toti fericiti. Dar din nou intrebarea cand? Ramane o intrebare deschisa.”

Evghenii SHAKHOV, MOLDOVEAN STABILIT LA KIEV: „Toate gandurile sunt indreptate spre un sigur scop,  sa invingem si sa salvam cat mai multe vieti, ale soldatilor, ale cetatenilor, sa protejam infrastructura.”

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.