O fotografie cu un „trofeu proaspat”, care infatiseaza un obuzier autopropulsat ucrainean capturat de rusi si care a fost publicata pe un canal de Telegram care are legaturi cu compania militara privata Wagner, a dezvaluit localizarea unei mari baze de reparatii a echipamentelor militare ale trupelor ruse langa Lugansk, potrivit Radio Europa Libera, scrie hotnews.ro

„Trofeu proaspat. Obuzierul autopropulsat ucrainean 2S1 Gvozdika capturat de fortele aliate. Februarie 2023”, arata descrierea canalului de Telgram Uholok Sitha langa poza cu obuzierul capturat.

Jurnalistii Radio Europa Libera au examinat postarea care a fost publicata pe 3 februarie, au gasit sursa originala a acestei fotografii si au localizat-o geografic. Fotografia a fost postata de unul dintre soldatii rusi care au luptat in razboiul din Ucraina.

Mai multe alte fotografii postate de soldatul rus, inclusiv o fotografie cu obuzierul Gvozdika capturat, au fost facute in incinta unei mine abandonate situata la sud-est de Lugansk, in asezare de tip urban.

Alte fotografii de pe contul soldatului arata ateliere pline cu echipament militar rusesc, precum si procesul de intretinere.

Radio Europa Libera a studiat imaginile prin satelit ale teritoriului minei si a aflat ca fotografia cu obuzierul capturat a fost facuta in partea de sud a teritoriului minei.

Locul s-ar afla la aproximativ 90 de kilometri de la linia frontului.