Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat asupra repercusiunilor razboiului Rusiei in Ucraina, care risca se se traduca intr-un "uragan al foametei" in multe tari.
"Ucraina este in flacari" si "tara este pe punctul de a fi decimata in fata ochilor lumii". "Trebuie sa facem tot posibilul pentru a evita un uragan al foametei si prabusirea sistemului alimentar mondial", a declarat el in fata presei la New York.
Din cauza blocajului productiei agricole din Ucraina si Rusia, razboiul ar urma, in repercusiunile sale, sa loveasca "cel mai tare pe cei mai saraci si sa semene semintele instabilitatii politice si ale tulburarilor in intreaga lume", a subliniat Antonio Guterres, citat de Agerpres.
"Acest razboi depaseste cu mult Ucraina", a mai spus el. "Preturile cerealelor le-au depasit deja pe cele de la inceputul Primaverii Arabe si de la revoltele foametei din 2007-2008". "Indicele global al preturilor la produsele alimentare FAO (Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura, cu sediul la Roma) este la cel mai inalt nivel inregistrat vreodata", a precizat el.
In total, "45 de tari africane si tari mai putin dezvoltate importa cel putin o treime din graul lor din Ucraina sau Rusia - 18 dintre aceste tari importa cel putin 50%. Acestea includ tari precum Burkina Faso, Egipt, Republica Democrata Congo, Liban, Libia, Somalia, Sudan si Yemen", a spus seful ONU, cerand din nou oprirea cat mai rapida a ostilitatilor.


