Un soldat rus care ar fi impuscat un civil intr-un atac filmat de o drona ucraineana este acuzat de crime de razboi de catre politia ucraineana. Dosarul cu acuzatii la adresa lui include interceptari ale unor discutii telefonice pe care le-a avut cu sotia si cu un prieten, in care le spune: "Azi am ucis un om", scrie digi24.ro.
CNN a primit fisierele audio inaintea unei conferinte de presa din Harkov, in care au fost anuntate acuzatiile cu privire la atacul care avusese loc in Izium, in iunie 2022.
Politia l-a identificat pe soldat ca fiind Klim Kerzhaev, in varsta de 25 de ani, din Moscova. El este acuzat de tentativa de omor a unui civil - o crima de razboi conform articolului 438 din Codul penal al Ucrainei.
Atacul a fost surprins si din drona de catre soldatii ucraieneni care au lansat o misiune inedita de salvare, au atasat de drona respectiva un bilet cu mesajul "urmareste-ma". "Ne uitam la imagini ca la un film de groaza in care rusii ucid civili", a declarat seful departamentului de investigatii al Politiei din Harkov, Serghei Bolvinov, pentru CNN.
Pe langa filmarile cu drone, Bolvinov a spus ca investigatia a inclus examinarea criminalista a vehiculului atacat, precum si conturile sociale si interceptari audio.
Ministerul rus al Apararii nu a raspuns la o solicitare a CNN privind comentarii cu privire la acest caz.
Serghei Bolvinov a declarat ca aceasta este doar unul dintre sutele de cazuri de presupuse crime de razboi de care se fac vinovati rusii si pe care echipa lui le investigheaza doar in regiunea Harkov. Sute de cadavre au fost descoperite in gropi comune din Izium, oras din regiune. In investigatie sunt implicati peste 900 de anchetatori care cerceteaza in special cazuri de crime de razboi.
In vara trecuta, Valeria Ponomarova si Andrii Bohomaz mergeau cu masina la Izium, ca sa-si ajute parintii bolnavi sa fuga din oras. Din greseala, ei s-au abatut de la drum si au ajuns aproape de linia frontului, acolo unde erau trupe ruse. Soldatii ucraineni aflati in apropiere au observat incidentul de la distanta folosind o drona de recunoastere si cu care au reusit sa filmeze momentul in care cuplul incerca sa fuga. In imagini se vede cum cei doi ucraineni ies din masina si incep sa alerge in timp ce rusii au inceput sa traga asupra lor. Barbatul a fost ranit, iar Valeria a incercat sa il traga spre masina, ca sa-i bandajeze ranile.
Ucrainenii nu puteau interveni, deoarece soldatii rusi erau la aproximativ 30 de metri de masina cuplului, potrivit politiei, asa ca au trimis drona inapoi cu un bilet pe care scria "urmareste-ma". Valeria Ponomarova a vazut drona dar nu stia daca era a ucrainenilor sau a rusilor. In cele din urma s-a gandit ca este singura solutie ca sa plece dupa ajutor pentru sotul ranit, asa ca a urmarit drona.
Imediat dupa plecarea ei, mai multi soldati rusi s-au apropiat de masina pe jos, l-au gasit pe Andrii Bohomaz si l-au aruncat intr-un sant din apropiere. In mod miraculos, barbatul a supravietuit. Sotia lui nu a vazut ce se intampla in spatele ei si si-a continuat drumul, potrivit imaginilor filmate cu drona.
Cand a ajuns in siguranta la soldatii ucraineni, acestia i-au spus ca nu se poate intoarce deoarece rusii sunt acolo.
Ulterior, Andrii Bohomaz a reusit sa iasa din sant in ciuda ranilor grave. "Incepuse sa ploua si tremuram. Dupa o noapte petrecuta in sant, mi-am revenit din cauza ploii. Stiam ca trebuie sa ies cumva", a povestit el ulterior.
A schiopatat pana a ajuns in partea ucraineana. "A durat aproximativ 30 sau 40 de minute. Am mers cu intreruperi, ma durea foarte tare", a spus barbatul.
Pana acum, in acest caz a fost acuzat un soldat rus. Pe langa filmarile cu drona, anchetatorii au ca probe interceptari ale discutiilor lui cu sotia si un prieten. Intr-una din conversatii, el ii spune sotiei ca "a ucis un barbat astazi", dupa ce a tras intr-o masina.
Ulterior, a vorbit cu un prieten caruia i-a facut aceeasi marturisire. CNN a tradus interceptarile audio furnizate de politie, dar nu poate verifica in mod independent fisierele, potrivit sursei citate.


