Un baietel de 6 ani din Ucraina, cautat cu disperare de parintii sai de mai bine de o luna, a fost gasit mort. Micutul Sasha s-a inecat intr-un rau in timp ce fugea impreuna cu bunica sa din regiunea Kiev, a anuntat pe retelele de socializare, mama sa.

Cautarile baiatului au luat amploare pe retelele de socializare, iar sute de internauti au distribuit intensiv pozele baiatului in ultimele saptamani in incercarea de a-i ajuta pe parinti sa-si gaseasca fiul. Bunica lui Sasha s-a inecat in acelasi rau, corpul neinsufletit al acesteia fiind descoperit la cateva zile dupa ce cei doi au fost dati disparuti. Potrivit datelor furnizate de procuratura ucraineana, de la inceputul invaziei rusesti, peste 160 de copii au murit in bombardamente, din cauza impuscaturilor sau in incercearea de a fugi din calea razboiului.