Este din ce in ce mai ”probabil” ca Belarus sa intre in conflict, a declarat, luni, un oficial militar al NATO. ”Putin are nevoie de sprijin. Orice ar ajuta”, a mai explicat oficialul.

O sursa din opozitia Belarusului a spus ca unitatile de lupta din Belarus sunt pregatite sa intre in Ucraina in urmatoarele zile, cu mii de forte pregatite sa fie desfasoare. In opinia acestei surse, acest pas va avea un impact mai mult geopolitic decat militar, avand in vedere consecintele implicarii unei alte tari in razboi.

Un inalt oficial al serviciilor secrete NATO a spus ca alianta considera ca guvernul din Belarus ”pregateste mediul propice pentru a justifica o ofensiva belarusa impotriva Ucrainei”.

Cetatenii belarusi au votat in luna februarie intr-un referendum optiunea de a permite tarii sa gazduiasca atat fortele rusesti, cat si armele nucleare in mod permanent. Cu toate acestea, oficialii americani au declarat pentru CNN ca nu au vazut inca nicio dovada ca Rusia muta arme nucleare in Ucraina sau ca se pregateste sa faca acest pas.

Sursele au mai precizat ca nu exista la momentul actual indicii ca Belarus participa in prezent la luptele din Ucraina. Mai mult decat atat, un inalt oficial american al apararii a spus ca Pentagonul nu a vazut ”nicio dovada ca belarusii se pregatesc sa se mute in Ucraina sau ca au incheiat orice acord pentru a face acest lucru”.

Oficialul militar NATO a spus ca o decizie finala in ceea ce priveste implicarea Belarusului in razboi trebuie sa fie luata la Moscova si, pana in prezent, nu exista vreo dovada ca fortele belaruse vor participa la luptele din Ucraina. ”Nu este vorba despre ceea ce vrea Lukasenko. Intrebarea este: Putin vrea o alta tara instabila in regiune?”, a mai argumentat oficialul NATO, potrivit news.ro.

”Implicarea in razboi ar destabiliza Belarusul”, a mai spus el. Oficialul nu a explicat cum ar putea interveni Belarus in razboi, dar a spus ca este plauzibil ca Rusia sa incerce sa opreasca ajutorul militar NATO ajunge in Ucraina prin Belarus.

Sursa: