Armata belarusa, aliata Moscovei, a declarat ca a doborat miercuri o drona ucraineana de recunoastere la granita dintre cele doua tari, unde tensiunea a ramas ridicata de cand Rusia a invadat Ucraina la sfarsitul lui februarie, partial din Belarus, relateaza AFP.

Publicat:16.11.2022, 19:28

"Drona a fost doborata cu un Kalasnikov. Quadcopterul, echipat cu o camera, a fost folosit pentru operatiuni de recunoastere si pentru filmarea mijloacelor tehnice dislocate pentru monitorizarea frontierei", au declarat politistii de frontiera din Belarus, intr-un comunicat de presa.

Acestia precizeaza ca drona a fost gasita pe partea belarusa la 100 de metri de granita, in districtul Kobryn, in sud-vestul tarii.

Politistii de frontiera din Belarus au publicat fotografii cu drona suspectata, care se afla in iarba. Acestia precizeaza ca un dispozitiv ucrainean similar a fost distrus pe 2 noiembrie in regiunea belarusa Gomel.

Belarus are aproape 900 km de granita cu Ucraina. La sfarsitul lunii februarie, armata rusa a trecut granita teritoriului belarus pentru a incerca sa cucereasca Kievul, inainte de a se retrage in cele din urma cateva saptamani mai tarziu in fata rezistentei ucrainene.

De atunci, Ucraina inca se teme de o noua ofensiva rusa din Belarus.

La randul sau, Minsk acuza armata ucraineana ca are in vedere o lovitura de stat impotriva Belarusului si a creat o forta militara regionala comuna cu Rusia la mijlocul lunii octombrie, starnind temeri privind implicarea directa a acestei tari in conflictul din Ucraina.

Sursa: