Comentand la CNN imaginile cu oamenii ucisi pe strazi la Bucha si descoperiti dupa retragerea trupelor ruse, secretarul american de stat Antony Blinken a spus ca reprezinta o "lovitura in stomac", scrie Reuters.
"Este realitatea a ceea ce se intampla in fiecare zi, atat timp cat brutalitatea Rusiei impotriva Ucrainei continua", a spus seful diplomatiei americane.
El a reafirmat ca SUA vor contribui la "documentarea" eventualelor "crime de razboi" pentru ca vinovatii "sa fie trasi la raspundere".
Stoltenberg denunta actele "oribile" si "absolut inacceptabile" impotriva civililor
Crimele asupra civililor imputate armatei ruse la Bucha sunt "oribile", a declarat duminica secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a vorbit despre "o brutalitate fara precedent in Europa in ultimele decenii".
"Este absolut inacceptabil ca civilii sa fie luati drept tinte si ucisi. Acest lucru scoate in evidenta importanta de a pune capat razboiului", a spus el la CNN.
Intrebat despre plecarea trupelor ruse din regiunea Kiev, seful NATO s-a aratat prudent: "Nu trebuie sa fim foarte optimisti. Ne temem de o potentiala inmultire a atacurilor, in special in sud si in est".
Imaginile de la Bucha, oras recuperat saptamana aceasta de fortele ucrainene, arata cadavrele ale civililor imprastiate pe strazi, iar unii dintre oameni par sa fi fost legati la maini inainte de a fi impuscati.
Duminica, seful serviciilor de salvare Serhii Kaplychny a declarat ca trupurile a 57 de persoane au fost gasite intr-o groapa comuna din Bucha, scrie AFP.
Erau vizibile vreo 10 cadavre, unele doar partial ingropate. „Aici, in acest mormant lung, sunt ingropati 57 de oameni”, a spus Kaplychnyi, care a organizat recuperarea cadavrelor.
Descoperirea gropii comune cu cele 57 de cadavre vine dupa ce sambata sute de cadavre au fost gasite imprastiate pe strazile orasului Bucha.
Primarul Anatoli Fedoruk a spus ca aproape 300 de persoane au trebuit inhumate "in gropi comune" la Bucha.
"La Bucha, am ingropat deja 280 de persoane in gropi comune", deoarece este imposibil sa se faca acest lucru in cele trei cimitire ale municipalitatii, sub tirurile militarilor rusi, a declarat prin telefon edilul orasului pentru AFP.


