La aproape sase saptamani dupa ce Vladimir Putin si-a trimis trupele in Ucraina, dupa ce armata rusa a suferit pierderi masive si Moscova a devenit mai izolata ca niciodata pe scena internationala, un numar restrans, dar in continua crestere, de oficiali de la Kremlin pun la indoiala decizia lui Putin de a declansa razboiul, relateaza Bloomberg.

Numarul de critici din esalonul superior al Kremlinului ramane unul limitat, dar acestia se regasesc atat la conducerea unor intreprinderi de stat, cat si in pozitii de top al guvernului de la Moscova. Toti sunt de parere ca invazia reprezinta o catastrofa care va sterge progresele economice facute de Rusia in ultimii ani, au spus zece persoane care cunosc bine situatia si care au acceptat sa comenteze pe aceasta tema cu conditia sa ramana anonimi.

Pana acum, aceste persoane nu au vazut nimic care ar putea sugera ca presedintele rus isi va schimba strategia si nu vad nicio sansa ca vreun oficial de la Kremlin sa ii conteste deciziile.

Putin se bazeaza tot mai mult pe sfaturile unui cerc restrans de consilieri care nu sunt dispusi sa faca vreun compromis. Mai mult, presedintele rus a respins orice incercare din partea altor oficiali de a-l avertiza despre dezastrul economic si costul politic pe care Rusia il sufera din cauza razboiului.

Va apela Putin la armele nucleare?

Unii dintre informatori au spus ca, la fel ca oficialii din serviciile de securitate americane, se tem ca Putin ar putea sa apeleze in curand la armele nucleare daca simte ca este pe cale sa piarda razboiul pe care acesta il considera misiunea sa istorica.

Cu toate ca tot mai multi oficiali si colaboratori importanti ai Kremlinului incep sa creada ca incapatanarea lui Putin de a continua invazia Ucrainei va impinge Rusia intr-o perioada lunga de izolare si tensiuni mari cu Occidentul care ii vor distruge economia, mare parte din elita ruseasca ramane de partea presedintelui, pentru moment.

Cei mai multi oficiali de top din Rusia imbratiseaza retorica Kremlinului atat in public, cat si in viata privata si anume ca un conflict cu Occidentul ar fi fost inevitabil si ca economia ruseasca se va adapta la sanctinuile fara precedent impuse de SUA si aliatii sai.

Sprijinul de care se bucura presedintele rus din partea rusilor de rand ramane puternic pe masura ce publicul din Rusia se obisnuieste tot mai mult cu noua realitate, iar socul initial provocat de sanctiuni se domoleste.

Multi sceptici din Rusia au ramas surprinsi de viteza si amploarea raspunsului venit din partea Statelor Unite si a aliatilor sai care au impus sanctiuni prin care au inghetat jumatate din rezervele de valuta ale Moscovei in valoare de 640 de miliarde de dolari, in timp ce companiile straine renunta la investitiile pe care le-au facut timp de zeci de ani in Rusia si se retrag de pe piata rusa.

Oficialii rusi ar fi incercat sa ii explice lui Putin ca impactul economic al sanctiunilor va fi devastator si ca cei douazeci de ani in care economia si standardul de trai s-au imbunatatit vor fi stersi cu buretele, potrivit surselor.

„Blitzkriegul economic” al Occidentului impotriva Rusiei nu l-a clintit pe Putin
Putin a ignorat avertismentul subordonatilor sai si a spus ca in ciuda faptului ca Rusia va plati scump pentru actiunile sale, Occidentul nu i-a dat de ales si l-a obligat sa declanseze razboiul, potrivit surselor citate de Bloomberg. In public, Putin a spus ca „Blitzkriegul economic” al Occidentului a esuat si ca economia rusa se va adapta la noua realitate.

Tot potrivit surselor, liderul de la Kremlin a ramas increzator ca publicul il va sustine si ca rusii sunt pregatiti sa indure ani de zile de sacrificii pentru realizarea viziunii sale de glorie nationala.

Cu ajutorul unor masuri dure de control al capitalului, rubla si-a mai revenit de pe urma pierderilor initiale si, cu toate ca inflatia este foarte mare, perturbarea economiei ramane destul de limitata.

Putin este hotarat sa continue lupta, chiar si dupa ce Kremlinul a trebuit sa isi limiteze ambitiile dupa ce fortarea capitularii rapide a Ucrainei a esuat, iar conflictul a devenit acum un razboi de uzura pentru regiunile din sud-estul tarii.

Vladimir Putin a respins orice incercare din partea unor oficiali rusi de a-l avertiza despre dezastrul economic si costul politic pe care Rusia il va suferi din cauza razboiului. Foto: Profimedia Images
Daca si-ar limita obiectivele inca si mai mult, Rusia ar deveni vulnerabila in fata pericolului pe care Occidentul il prezinta la adresa ei, conform viziunii lui Putin.

Cercul foarte restrans de consultanti pe care se bazeaza Putin s-a micsorat inca si mai mult dupa declansarea invaziei, au spus doua dintre sursele citate de Bloomberg. Decizia de a porni la razboi a fost luata de Putin impreuna cu doar cativa dintre apropiatii sai, printre care ministrul apararii Serghei Soigu, seful statului major al armatei ruse, Valeri Gerasimov, si secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrusev.

La calculele gresite ale Kremlinului din prima parte a razboiului au contribuit, printre altele, informatiile limitate de care dispuneau rusii cu privire la capacitatea de lupta a Ucrainei, dar si spiritul de lupta al omologului sau, Volodimir Zelenski, pe care Putin il considera slab de inger.

Insusi Roman Abramovici, miliardarul rus care a ajutat la organizarea tentativelor esuate de pace dintre Rusia si Ucraina, a trebuit sa il convinga pe Putin ca Zelenski nu va fugi din Ucraina odata declansat razboiul, potrivit unor surse famliarizate cu conversatiile dintre cei doi.

Serviciile de informatii din Rusia sunt tot mai frustrate de esecul armatei ruse in Ucraina
In interiorul FSB-ului, succesorul KGB-ului din perioada sovietica, frustrarile legate de esecul de pana acum al invaziei sunt tot mai mari, potrivit lui Andrei Soldatov, expert in materie de servicii de securitate din Rusia. Alti oficiali rusi credeau ca luptele din Ucraina se vor incheia in cateva saptamani de la declansarea razboiului.

Un singur oficial de top de la Kremlin s-a dezis pana acum de retorica Moscovei cu privire la invazie: Anatoli Ciubais, arhitectul nepopoular al procesului de privatizare din anii '90 si trimisul insarcinat cu gestionarea problemelor climatice al Rusiei. Ciubais a parasit, intre timp, Rusia si Putin l-a demis.

Alti oficiali care au dorit sa renunte la postul pe care il ocupa au fost fortati sa ramana pe pozitii pentru a ajuta la redresarea economiei dupa impunerea sanctiunilor, scrie Bloomberg. Alti oficiali in pozitii mai putin importante au cerut sa fie transferati pe posturi care nu au legatura cu elaborarea politicilor.

Roman Abramovici, care a ajutat la organizarea tentativelor esuate - pana acum - de pace dintre Rusia si Ucraina, a trebuit sa il convinga pe Putin ca Zelenski nu va fugi din Ucraina odata declansat razboiul. Foto: Profimedia Images
Unii dintre oligarhii rusi sanctionati de Occident au fost critici la adresa deciziei de a declansa razboiul, dar nu l-au mentionat pe Putin, Oleg Deripaska fiind unul dintre ei.

Altii din elita ruseasca, in schimb, au cerut ca Rusia sa adopte o atitudine si mai dura, iar cel mai de seama reprezentant din aceasta categorie este Ramzan Kadirov, care ii considera „tradatori” pe toti cei care nu sustin eforturile Moscovei in razboiul din Ucraina.

„Putin si-a cladit regimul pe umerii publicului de al carui sprijin s-a folosit pentru a controla elita”, a explicat Tatiana Stanovaia, consultant politic al R.Politik. „Nu exista loc pentru neintelegeri sau discutii, toti trebuie sa fie de acord si sa puna in aplicare ordinele presedintelui si, atata timp cat Putin tine situatia sub control, lumea il va urma.”

Sursa: