Rusia a tras luni dimineata asupra Ucrainei peste 50 de rachete Kh-101 si Kh-555 de pe bombardiere strategice Tu-95 si TU-160, transmit Fortele Aeriene Ucrainene, care sustin ca aproape 90% dintre acestea au fost doborate de apararea antiaeriana.

„La ora 07.00, ocupantii rusi au efectuat mai multe valuri de atacuri cu rachete asupra unor obiecte de infrastructura esentiala din Ucraina. Mai mult de 50 de rachete cu aripi Kh-101/Kh-555 din nordul Marii Caspice si din Volgodonsk (regiunea Rostov). 44 de rachete au fost distruse de fortele si echipamentele Fortelor Aeriene in zonele de responsabilitate”, se afirma pe pagina de Facebook a Fortelor Aeriene Ucrainene.

Procentul de aproape 90% de rachete doborate este unul aproape incredibil si arata atat priceperea si densitatea apararii antiaeriene ucrainene cat si efectul numarului tot mai mare de astfel de sisteme trimise Kievului de aliatii occidentali.

Trebuie spus si ca se estimeaza ca pretul unei rachete de croaziera de acest tip este estimat la circa 13 milioane de dolari, ceea ce inseamna ca ucrainenii au doborat rachete de 572 de milioane de dolari.

Pentru rusi, nu numai costul unei astfel de arme este o mare problema, ci si faptul ca si-au consumat o mare parte din arsenalul lor de rachete, iar fabricarea altora este dificila, mai ales in contextul sanctiunilor occidentale.

Ucraina a primit mai multe sisteme antieriene de la tarile occidentale, ultima livrare importanta fiind cea a unui modern sistem IRIS-T din Germania.

Sursa: