Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat duminica pe presedintele francez Emmanuel Macron impotriva tentativei de a se recurge la o solutie negociata „acum” in privinta Ucrainei cu Vladimir Putin, subliniind ca un astfel de scenariu risca sa prelungeasca „instabilitatea mondiala”, a indicat Downing Street, potrivit AFP.

In cursul unei intalniri in marja summitului G7 la Elmau, cei doi lideri „au convenit ca acesta este un moment critic pentru evolutia conflictului si ca este posibil sa se schimbe cursul razboiului”, a indicat un purtator de cuvant al guvernului britanic, precizand ca ei s-au pus de acord sa "intareasca" sprijinul militar pentru Kiev.

„Premierul a subliniat ca orice tentativa de a reglementa conflictul acum nu ar face decat sa provoace o instabilitate de durata si sa-i dea lui Putin dreptul de a manipula tarile suverane si pietele internationale la nesfarsit”, a adaugat acesta, citat de Agerpres.

Contrar lui Emmanuel Macron, Boris Johnson refuza orice fel de dialog cu presedintele rus Vladimir Putin, pe care il califica drept „dictator”, de la inceputul invaziei ruse in Ucraina la sfarsitul lunii februarie.

Intr-un interviu pentru media britanice, Boris Johnson a apreciat ca Occidentul trebuie sa aiba la summitul G7, care va fi urmat de summitul NATO la Madrid, „discutii foarte, foarte deschise” pe tema implicatiilor razboiului si ale sanctiunilor in special asupra inflatiei pentru a „proteja unitatea” afisata pana in prezent.

„Va exista in mod real o anumita oboseala la nivelul populatiei si al claselor politice”, a apreciat premierul britanic, recunoscand o „anume anxietate” cu privire la acest subiect.

Marea Britanie si Franta au convenit sa ofere mai mult sprijin Ucrainei in razboiul cu Rusia

Tot duminica, Macron si Boris Johnson  au convenit sa ofere mai mult sprijin Ucrainei in razboiul sau cu Rusia. „Ei au fost de acord ca acesta este un moment critic pentru cursul conflictului si ca exista o oportunitate de a schimba cursul razboiului”, a declarat un purtator de cuvant al Downing Street intr-un comunicat.

Ambii lideri „au subliniat necesitatea de a sprijini Ucraina pentru a-si intari mana atat in razboi, cat si in orice negocieri viitoare. Presedintele Macron a laudat sprijinul militar continuu al premierului pentru Ucraina, iar liderii au convenit sa intensifice aceasta activitate”, a precizat purtatorul de cuvant.

„Liderii au convenit sa continue si sa consolideze colaborarea stransa dintre Marea Britanie si Franta in domenii care includ apararea si securitatea.”

Biroul lui Macron spune ca discutiile au fost bune si ca Johnson s-a aratat entuziasmat de aderarea la o „comunitate politica europeana” – o initiativa sugerata de liderul francez pentru o structura decizionala care ar implica natiunile UE si tarile europene care nu sunt membre.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: