Britanicul Paul Urey, capturat in aprilie in Ucraina de catre fortele ruse si proruse in timpul unei misiuni umanitare, potrivit rudelor sale, a decedat in detentie la 10 iulie, au anuntat vineri autoritatile separatiste, citate de AFP, potrivit Agerpres.

„In pofida gravitatii crimelor sale, Paul Urey a primit asistenta medicala adecvata. Dar avand in vedere diagnosticul sau si stresul, el a decedat la 10 iulie”, a indicat pe contul sau Telegram Daria Morozova, asa-numitul ombudsman al separatistilor din regiunea Donetk, sustinand ca acesta era mercenar si nu lucrator umanitar.

Presidium Network - o organizatie non-profit cu sediul in Marea Britanie - anuntase la 29 aprilie ca doi lucratori umanitari pe care ii cunostea, Paul Urey si Dylan Healy, au fost capturati de armata rusa in sudul Ucrainei in timp ce incercau sa evacueze o femeie si doi copii.

Mama lui Paul Urey declarase atunci ca fiul sau era intr-o misiune umanitara in Ucraina, ca el sufera de diabet si are nevoie de insulina.

Originari din Manchester si respectiv Warrington (nordul Angliei), Paul Urey este prezentat de Presidium Network ca un tata de familie care nu a activat in armata, dar a petrecut opt ani in Afganistan ca antreprenor civil, in timp ce Dylan Healy a lucrat la un lant hotelier din Marea Britanie.

Morozova sustine in declaratia sa ca autoritatile britanice stiau ca Urey este detinut de fortele armate din Donetk, dar ca nu au facut nimic pentru el.

Ea l-a acuzat pe defunct ca a „condus operatiuni militare, facea recrutari si instruia mercenari pentru bandele armate ucrainene”.

Paul Urey, potrivit ei, suferea de diabet, de probleme renale, respiratorii si cardiace, precum si de stres psihologic.

Liderii regiunii separatiste Donetk, a carei independenta Moscova a recunoscut-o chiar inainte de a ataca Ucraina la 24 februarie, au condamnat la moarte alti doi britanici si un marocan pentru ca luptau ca mercenari de partea fortelor ucrainene.

In declaratia sa, Daria Morozova nu spune nimic de Dylan Healy, capturat in acelasi timp cu Paul Urey, potrivit Presidium Network.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: