Parchetul General din Ucraina a anuntat vineri ca l-a pus oficial sub acuzare pe fondatorul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, supranumit „Bucatarul lui Putin”, pentru actiunile sale in Ucraina. Prigojin este acuzat de invadarea teritoriului Ucrainei si de acte de razboi impotriva Ucrainei, scrie digi24.ro
„Potrivit investigatiilor, (Evgheni Prigojin) a fost imputernicit sa recruteze, sa antreneze si sa-si comande subordonatii in ostilitatile de pe teritoriul Ucrainei. Toate acestea s-au petrecut cu intregul sprijin al regimului rus. Seful grupului Wagner este direct responsabil pentru mii de crime de razboi.
El recunoaste deschis rolul pe care il are in razboiul impotriva Ucrainei si, cu acordul Kremlinului, rezolva problemele de personal recrutand zeci de mii de detinuti. Condamnat anterior pentru furt, astazi este erou al Rusiei. «Elita» criminala a regimului terorist”, este citat procurorul general al Ucrainei intr-un comunicat al Parchetului General, precizand ca si soldatii Wagner sunt responsabili pentru actele lor.
Acuzatiile formulate impotriva lui Prigojin sunt invadarea teritoriului Ucrainei si acte de razboi impotriva Ucrainei, prevazute in Codul penal ucrainean. „Ciocanul justitiei este intotdeauna mai puternic decat «barosul anarhiei»”, se mai arata in comunicatul parchetului ucrainean, aluzie la barosul folosit de Evgheni Prigojin pentru a-i pedepsi pe soldatii Wagner care dezerteaza, instrument devenit simbol al gruparii Wagner.


