Tot mai multe tragedii ies la iveala in satele eliberate de sub ocupatia rusa. In Andreevka, undeva la 60 de kilometri de Kiev s-a descoperit ca cel putin 40 de oameni ar fi fost ucisi de soldatii rusi. Presa ucraineana a publicat intre timp imagini cu groapa comuna din Buzova, o alta suburbie a capitalei ucrainene, unde, intr-o groapa comuna au fost ingropati zeci de civili, ucisi de armata rusa. Urmeaza detalii si imagini care va pot afecta emotional.
Cadavrele a zeci de civili ucraineni au fost gasite intr-o groapa din satul Buzova, situat la 20 de kilometri sud-vest de Bucea, unde zeci de civili au fost gasiti morti dupa ce fortele ruse s-au retras la sfarsitul lunii martie. Numarul mortilor nu a fost deocamdata confirmat.
Ludmlia ZAKABLUK, STAROSTELE SATULUI DMITRIIVKA: ”Pe tot lungul drumului dintre Berezovka si Dimitrevka mai mult de 50 de persoane au fost ucise. Au fost impuscate. Acolo este o masina unde o adolescenta de 17 ani a ars si au ramas doar oasele. Mai departe o alta persoana este arsa langa o masina.”
Satul Andreevka din regiunea Kiev a fost de asemenea ocupat de armata rusa timp de cateva saptamani. In acest timp, 47 de oameni ar fi fost ucisi. Cei mai multi dintre ei au fost suspectati ca au colaborat cu armata ucraineana: astfel de oameni au fost retinuti, batuti, torturati si apoi impuscati, scrie presa locala. Vadim spune ca a auzit cand vecinul sau a fost impuscat.
" A fost batut multa vreme, eu si sotia mea am auzit asta. Si apoi am auzit foc de mitraliera. Sotia mea spune ca a fost ucis."
Anton Ischenko tocmai implinise 23 de ani cand ar fi fost luat de-acasa de soldatii rusi, sub amenintarea armei. Trupul acestuia a fost gasit abia acum in gradina acestui barbat.
”Am ajuns la capatul gradinii, ma uit – sta intins, impuscat in frunte.”
Trupul era atat de mutilat incat nu l-au putut identifica decat dupa haine. Bunicul sau spune ca armata rusa a gasit fotografii cu coloane rusesti in telefonul nepotului sau.
"Coloanele au fost fotografiate la telefon, in timp ce mergeau.
-Coloane militare?
-L-au luat, l-au impuscat."
Si verisorul primarului din Andreevka ar fi fost impuscat din cauza unor poze pe care le avea in telefon. De asemenea a fost impuscat si vecinul sau.
Anatolii KEBUKEVICI, PRIMARUL DIN ANDREEVKA: "Mai intai l-au impuscat pe Vitalik. I-au legat mainile la spate si l-au pus in genunchi si l-au impuscat. Dupa care s-au dus la Vadim. L-au dus in subsol si probabil ca nu a vrut sa ingenuncheze si l-au impuscat in picioare dupa care i-au tras un glonte in ceafa.”
Satele si orasele devastate din zona Kiev si Cernigov, de unde rusii s-au retras, sunt locurile de unde autoritatile strang probe privind crimele de razboi comise de Rusia. Iurii Vasukin, un pensionar de 62 de ani ar fi fost batut dupa care impuscat si ingropat in gradina. Cadavrul acestuia a fost ridicat acum de catre anchetatori. Fiul sau este inca in soc.
"-De ce a fost ucis?
-Crezi ca ceea ce s-a intamplat cu tatal tau este o crima de razboi?
-Desigur.”
Andreevka se alatura unei liste in crestere, dupa masacrul de la Bucea sau Irpin, prezentand urme ale atrocitatilor armatei ruse care a vizat in mod deliberat tinte civile. Peste 1200 de cadavre au fost gasite pana acum in regiunea din jurul capitalei Kiev, a declarat procurorul general al Ucrainei. Autoritatile ucrainene investigheaza 5.600 de cazuri de presupuse crime de razboi care ar fi fost comise de trupele rusesti de la inceputul invaziei. Rusia sustine ca totul este o iscenare si ca trupele ruse nu au ucis niciun civil si nici nu au bombardat zone rezidentiale. In aceste context presedintele Ucrainei a spus ca Rusia a pierdut contactul cu realitatea, actionand ca agresor, dar acuzand Ucraina pentru actiunile comise de trupele ruse.

