Canada isi inchide spatiul aerian pentru „toti operatorii rusi de aeronave” ca raspuns la invazia Ucrainei de catre trupele lui Vladimir Putin, a anuntat duminica ministrul canadian al Transporturilor, Omar Alghabra, citat de AFP.

In ciuda acestei interdictii, un zbor al companiei ruse Aeroflot a survolat estul Canadei duminica seara, a admis guvernul canadian, act calificat drept „infractiune”.

A doua tara ca marime de pe planeta, dupa Rusia, Canada s-a alaturat statelor europene care, la randul lor, si-au interzis zborurile companiilor rusesti pe deasupra lor.

„Rusia este responsabila pentru atacurile sale neprovocate asupra Ucrainei”, a spus Alghabra.

In prezent, nu exista o legatura directa intre aeroporturile canadiene si cele rusesti, dar decizia canadienilor poate complica foarte mult zborurile operate de compania rusa Aeroflot intre Rusia si Statele Unite.

„Guvernul Canadei interzice exploatarea in spatiul aerian canadian a unei aeronave care este detinuta sau operata de persoane sau companii din Rusia”, a declarat pentru AFP, pentru Transport, Valerie Glazer, directorul de comunicatii al ministrului Afacerilor Externe.

Sursa: