Canada risca furia Ucrainei, returnand Germaniei o turbina gigantica reparata care va accelera fluxul de gaz rusesc prin conducta Nord Stream 1, relateaza Reuters, citat de The Guardian.

Canada si-a anuntat decizia sambata, dupa ce initial a confiscat luna trecuta turbina avariata, detinuta de gigantul rus al gazelor si petrolului Gazprom, in timp ce aceasta era in reparatii in atelierele Siemens Energy Canada.

”Canada va acorda Siemens Canada un permis revocabil si de o durata limitata pentru a permite revenirea in Germania a turbinelor Nord Stream 1 reparate, ceea ce va sprijini capacitatea Europei de a avea acces la energie fiabila si accesibila in timp ce continua tranzitia de la petrolul si gazul rusesti”, a declarat ministrul Jonathan Wilkinson, citat de Agerpres.ro.
”In lipsa unei aprovizionari necesare cu gaz natural, economia germana va suferi dificultati foarte importante si germanii insisi risca sa nu isi poata incalzi locuintele la apropierea iernii”, a explicat ministrul canadian intr-un comunicat.
El l-a acuzat pe presedintele rus Vladmir Putin ca vrea sa ”provoace divizari intre aliati”. Guvernul german se afla de mai multe saptamani ”in contacte intense” cu Ottawa pentru a obtine returnarea acestor echipamente in Europa in pofida sanctiunilor aplicate Rusiei.

Context

Gazprom a redus luna trecuta volumul de gaz pompat prin Nord Stream 1 la doar 40% din nivelul obisnuit, invocand intarzierea in primirea echipamentelor trimise de Siemens pentru mentenanta la filiala sa din Canada.

Kievul a indemnat guvernul canadian sa nu o returneze Germaniei, afirmand ca o astfel de decizie ar incalca integritatea sanctiunilor impotriva Rusiei. Dar Germania, care se confrunta cu o penurie severa de gaze, este amenintata de Moscova cu o noua presiune asupra gazului rusesc daca turbina nu este returnata, si a pledat pe langa Canada sa o trimita inapoi.

Returnarea acesteia va sprijini „capacitatea Europei de a avea acces la o energie fiabila si la preturi accesibile, in timp ce continua tranzitia de la petrolul si gazele rusesti”, a precizat ministerul canadian al Energiei intr-o declaratie.

Intr-o incercare aparenta de a linisti Ucraina, Canada a anuntat noi sanctiuni impotriva sectorului energetic rusesc. Sanctiunile „se vor aplica transportului terestru si prin conducte si productiei de metale si de echipamente de transport, de calculatoare, electronice si electrice, precum si de masini”, se arata in declaratie.

Sursa: