Capturata de rusi la inceputul invaziei, Insula Serpilor - o stanca strategica in Marea Neagra - a fost vizitata in premiera de o echipa de jurnalisti. Este locul in care razboiul ruso-ucrainean a fost cel mai aproape de frontierele Romaniei. Ucraina mentine in prezent o prezenta militara extrem de redusa pe insula, care asigura doar misiuni de observare.

In prezent, un avanpost militar biciuit de vanturile iernii Insula Serpilor ramane ferm in mainile trupelor Kievului. CNN a reusit sa trimita acolo prima echipa de filmare straina dupa recapturarea insulei, in luna iunie. Drumul pana la obiectiv s-a dovedit o provocare. Echipa de filmare a navigat timp de o ora intr-o barca mica.

"Suntem cam inghesuiti aici, dar a trebuit sa luam o barca mica pentru a ramane in afara zonei de observare a avioanelor rusesti de supraveghere.” 

Provocarile au continuat si pe uscat, deoarece inainte de a se retrage, rusii au plasat capcane peste tot.

Will RIPLEY, CORESPONDENT CNN: „Soldatii ne-au spus ca trebuie sa le urmam intocmai pasii si sa fim foarte atenti pe unde calcam. Intreaga insula e plina de mine terestre, munitie neexplodata, locul e practic un butoi cu pulbere”.

Dar sunt si o multime de arme si echipamente rusesti distruse - rezultatul atacurilor neincetate ale ucrainenilor timp de cateva luni, la inceputul acestui an. Ucraina pastreaza o mica prezenta militara pe insula, cu rol de observare. Printre soldati se afla si un voluntar rus. S-a nascut in Rusia, apoi s-a mutat peste granita.

” - Ce crezi despre Rusia in acest moment?

-Pentru noi, ei sunt dusmani, indiferent de situatie. Majoritatea soldatilor voluntari rusi au trait in Ucraina inainte de invazie. Duceam o viata normala, aveam familii, slujbe bune... si uite ca vine Rusia si ne ataca. Daca ne-ar fi atacat alta tara, ne-am fi luptat si noi”.

Sa locuiesti pe Insula Serpilor inseamna o izolare aproape totala. Doar simplul gest de a porni telefonul mobil ar atrage rachetele rusesti in mai putin de o ora, spun militarii de acolo. Insula a fost capturata de rusi la inceputul invaziei. Garnizoana ucraineana de pe insula a sfidat, cu o injuratura, marina militara care i-a somat pe graniceri sa se predea.

”Suntem o nava ruseasca, repet. Propun sa lasati armele si sa va predati, in caz contrat veti fi atacati. M-ati inteles?

-Nava de razboi rusa dute in …”

Fraza cu care a replicat la „invitatia” la capitulare cu devenita celebra intre timp. Ulterior,  insula a fost recucerita de ucraineni, distrugand mitul superioritatii militare ruse.