Fostul purtator de cuvant al Armatei din Ucraina, colonelul in rezerva Vladislav Selezniov, a explicat intr-un interviu pentru HotNews.ro ce se intampla acum pe front, cum colaboreaza voluntarii rusi cu serviciile de informatii ale Kievului, de ce au aruncat rusii in aer barajul de la Nova Kahovka si multe altele, transmite hotnews.ro.
„Rusii sunt convinsi ca aruncand in aer barajul din Nova Kahovka si-au asigurat securitate in sudul regiunii Herson”, sustine expertul militar Vladislav Selezniov, fost purtator de cuvant al Ministerului Apararii din Ucraina.
Acesta a acordat un interviu HotNews.ro in care a explicat ce se intampla in acest moment pe front si daca a inceput sau nu cu adevarat contraofensiva.
„Contraofensiva nu este o taiere de panglica, cand se da o comanda generala si trupele merg inainte. Nu, in primul rand presupune pregatirea viitorului camp de lupte”, explica Selezniov.
Jurnalist Hotnews.ro: Prima noastra intrebare este despre contraofensiva Ucrainei, despre mesajul ca, totusi, aceasta a inceput. Ce se poate spune despre primele rezultate?
Vladislav Selezniov: Este evident faptul ca Statul Major al Ucrainei respecta un anumit regim al tacerii. Asta pentru ca mesajele de la comunicatorii oficiali sunt extrem de succinte si nu reflecta intregul tablou al evenimentelor care au loc pe diferite segmente ale frontului.
De asemenea, este evident si faptul ca Statul Major al Ucrainei pune accent pe luptele dure in patru directii traditionale. In toate sintezele comunicatorilor Statului Major intotdeauna sunt indicate directii precum Kupin, Liman, Bahmut si lupte in directia Avdeevka.
Informatiile despre directia spre Zaporojie practic nu exista. In acelasi timp, atat propagandistii rusi, cat si unii experti occidentali gandesc ca in directia Zaporojie se desfasoara cele mai active actiuni militare.
Nu inseamna foarte mult daca eliberezi de la inamic o localitate sau alta. Este necesar sa intaresti pozitiile pe aceste teritorii. Evident ca toate acestea iau timp si nu intotdeauna contraofensiva ucraineana poate avea succes, pentru ca armata rusa poate sa atraga surse suplimentare.
De asemenea, cunoastem ca in partea de sud a Ucrainei, pe teritoriul Crimeei, inamicul a concentrat pana la 90 de avioane de atac si pana la 60 de elicoptere de atac.
Evident, acest lucru a fost facut pentru a sustine, din aer, actiunile trupelor ruse de ocupatie.
Jurnalist Hotnews.ro: In ceea ce priveste perioada in care a inceput aceasta contraofensiva: o vedeti la timp sau cu o anumita intarziere?
Vladislav Selezniov: Exista opinia ca aceasta ar fi trebuit sa aiba loc cu cateva luni in urma. Noi toti traim in asteptare. Aproximativ la sfarsitul lunii martie a acestui an, generalul Kiril Budanov, care este seful serviciului militar de informatie, a declarat ca in perioada dintre mijlocul lunii aprilie si sfarsitul lunii mai, armata ucraineana va obtine rezultate uimitoare.
Si noi toti am decis ca exact in aceasta perioada va incepe contraofensiva, care va avea un anumit format, dimensiune si ne va aduce anumite teritorii care vor fi recuperate.
Presedintele Vladimir Zelensky a spus ca aceasta contraofensiva a Ucrainei va incepe atunci cand armata ucraineana va fi gata pentru asta. Este absolut clar: cu mainile goale este imposibil sa lupti contra tancurilor rusesti.
Amanarea contraofensivei (sau a anumitor componente ale acesteia) a fost legata de urmatoarele lucruri: livrarea de ajutor tehnico-militar de la partenerii nostri din Vest si de conditiile meteo, pentru ca lunile aprilie si mai au fost destul de ploioase pe intreg teritoriul Ucrainei.
Contraofensiva nu este un proces legat de taierea de panglica, cand se da o comanda generala si trupele merg inainte. Nu. Contraofensiva, in primul rand, presupune pregatirea viitorului camp de lupte.
Ce include aceasta? Acesta include bombardamente de artilerie si rachete asupra pozitiilor inamicului. De la inceput, este necesar sa fie distruse depozite cu armament, punctele de concentrare ale personalului, tehnicii blindate si armamentului, dar si sa fie distruse caile de comunicare ale inamicului.
Jurnalist Hotnews.ro: Ministrul Apararii din Federatia Rusa, Serghei Soigu, pentru prima data din ultimele noua luni, asa cum au notat unii experti si jurnalisti din Rusia, a iesit in public cu informatii privind pierderile ambelor parti. Potrivit acestuia, in urma contraofensivei, au murit in jur de 70 de soldati rusi, iar numarul victimelor printre militarii ucraineni se estimeaza la mii de oameni. Cum apreciati a aceasta iesire si cat de veridice sunt aceste cifre?
Vladislav Selezniov: Am o datorie veche fata de Serghei Soigu. Inca in februarie 2014, cand ministrul Apararii din Rusia, generalul armatei ruse, declara ca in Crimeea nu sunt militari rusi, eu l-am intrebat direct: „Mama mea m-a invatat sa nu mint. Dar ce v-a invatat mama dumneavoastra?” Nici pana in ziua de astazi nu am primit vreun raspuns.
Insa raspunsul mi se pare unul absolut evident. Ministrul Apararii al Federatiei Ruse minte de fiecare data cand deschide gura. Asa si in acest caz cand el a anuntat cifre privind pierderile Rusiei, acestea nu sunt legate in niciun fel de evenimentele reale pe campul de lupta.
Noi putem sa fim sceptici in privinta sintezelor Statului Major al Ucrainei, care estimeaza ca peste 215 de mii de soldati rusi deja au fost ucisi, insa putem sa tratam cu mare incredere datele prezentate de serviciile de informatii americane si cele din Marea Britanie. Acestea spun ca pierderile rusilor se ridica la 200 de mii de persoane, morti si raniti. Presedintele SUA, John Biden, vorbea despre un numar de 100 de mii de soldati rusi, morti si raniti, doar in regiunea Bahmut.
„Rusii sunt convinsi ca aruncand in aer barajul din Nova Kahovka, ei si-au asigurat securitate in sudul regiunii Herson”
Jurnalist Hotnews.ro: Atacurile asupra hidrocentralei de la Kahovka. In spatiul public se discuta despre trei versiuni. Pentru ca trebuie sa le discutam pe toate, o sa le numesc: prima este ca bombardamentele au fost din partea Rusiei, despre asta au declarat, evident, oficialii de la Kiev, dar si unii reprezentanti ai institutiilor europene.
A doua versiune este ca Ucraina ar fi creat aceasta diversiune. Si a treia ca barajul s-a distrus acum ca urmare a bombardamentelor ce au avut loc cu ceva timp in urma. In care dintre aceste ipoteze credeti si cum argumentati aceasta opinie?
Vladislav Selezniov: O sa incep cu cea de-a doua versiune: partea rusa acuza armata ucraineana de aruncarea in aer a hidrocentralei de la Nova Kahovka. Incepem cu faptul ca, tehnic, asta este imposibil, deoarece acest obiectiv se afla sub control total al armatei ruse de ocupatie.
Pentru aruncarea in aer a unei astfel de constructii, este nevoie de cateva tone de trotil si sa aduci acolo aceste cantitati este imposibil.
Este posibil insa in cazul armatei ruse, care a adus cateva camioane de trotil in incaperile tehnice ale hidrocentralei din Kahovka, inca in septembrie-octombrie anul trecut, cand cei care au ramas din armata rusa au fugit din nordul regiunii Herson.
Atunci au minat in totalitate hidrocentrala din Nova Kahovka. Astfel, sa spui ca ucrainenii au facut asta este cel putin incorect.
In ceea ce priveste varianta precum ca barajul s-a distrus singur - aceasta este o istorie despre extraterestri. Poate si Ucraina s-a atacat pe ea insasi, iar locuitorii din Bucea, Hostopel, Irpin si alte orase mici si mari s-au ucis singuri.
Jurnalist Hotnews.ro: Ce scop a avut distrugerea barajului de la Nova Kahovka?
Vladislav Selezniov: Scopul este absolut evident si rezultatul il vedem pe campul de lupta. Ei scot in graba trupele de desant care se aflau in sudul regiunii Herson si le trimit acolo unde ei au nevoie de intarirea pozitiilor si anume in regiunea Zaporojie.
Rusii sunt convinsi de faptul ca, aruncand in aer barajul din Nova Kahovka, ei si-au asigurat securitate in sudul regiunii Herson, in contextul incercarilor fortelor armate de a riposta.
Jurnalist Hotnews.ro: Atacurile cu drone la Moscova. Ce se afla in spatele acestor actiuni: intentia de a demonstra ceva sau incercari de a intreprinde unele actiuni mult mai serioase?
Vladislav Selezniov: Evident ca aceste actiuni reprezinta un fel de culegere de informatii prin lupte. Propaganda rusa de 20 de ani povesteste ca pe teritoriul Rusiei exista un sistem antiaerian, iar cel mai eficient este in zona Moscovei si Podmoscovie.
Dupa cum vedem, ca si in restul lucrurilor, sistemul antiaerian rusesc are mai multe probleme grave. Nu are o eficienta de 100% sa distruga tinte in spatiul aerian.
Noi inca tinem minte atacurile asupra Kremlinului. Este clar ca ruta este stabilita, dar mai departe e vorba doar despre aspectul tehnic si rationamentul militar, dar este evident faptul ca bombardamentele cu drone kamikaze asupra caselor de pe teritoriul Moscovei este absolut inutil.
Jurnalist Hotnews.ro: Despre situatia din regiunea Belgorod (Federatia Rusa - n.r.), in special in orasul Sebekino. Acum apare informatia ca acolo, practic, toti localnicii au fost evacuati. Orasul este pustiu si inchis la propriu, asa cum se spune. Ce se intampla, de fapt, acolo si cine organizeaza aceste atacuri? Sau cine reprezinta aceste asa-zise subdiviziuni speciale?
Vladislav Selezniov: Dumnezeu are un simt al umorului special. Va explic de ce: s-a intamplat in asa fel ca in Sebekino locuiesc rudele mele, iar in componenta Corpului Voluntarilor Rusi lupta prietenii mei. Ei sunt rusi.
De facto, ceea ce se intampla acum pe teritoriul regiunii Belgorod este un razboi civil. Astfel, el indemana cetateni ai Federatiei Ruse sa se rascoale impotriva regimului lui Putin. Este absolut clar ca atata timp cand Putin si cercul sau de oameni sunt la putere, Rusia nu are nicio perspectiva.
Chiar armata rusa, incercand sa deconspire si sa distruga subdiviziunele Corpului Voluntarilor Rusi si cele din „Legiunea Libertate Rusiei”, niveleaza cu nisip, pamant, casele unde locuiesc oameni de rand din regiunea Belgorod, locuitori ai Federatiei Ruse.
Jurnalist Hotnews.ro: In ce masura exista o comunicare, daca putem sa spunem asa, intre serviciile speciale ucrainene si aceste subdiviziuni ale voluntarilor?
Vladislav Selezniov: Raspunzand la intrebarea dumneavoastra, din start am spus ca eu ii cunosc pe unii dintre acesti baieti. Evident, ei au inceput rezistenta lor inca in luptele din regiunea Kiev, nimicind inamicul care, cu arma in mana a venit sa ucida, sa fure, sa violeze, sa incendieze oamenii nostri.
Da, ei colaboreaza cu reprezentanti ai directiei generale de spionaj privind schimbul de date, echiparea, desi necesitatile cruciale logistice ei si le acopera singuri.
Jurnalist Hotnews.ro: Despre prognozele privind contraofensiva, cum se va incheia aceasta. Publicatia Politico a scris ca un eventual esec al acesteia va influenta ajutorul partenerilor Ucrainei din Occident, tarilor europene, dar si soarta presedintelui Biden.
The Wall Street Journal scria ca unul dintre scopurile contraofensivei Ucrainei este pregatirea pentru negocieri cu Rusia. Cum ati comenta aceste versiuni dar si altele pe care le-ati auzit? Pe care o sustineti si de ce?
Vladislav Selezniov: Mizez pe faptul ca peninsula Crimeea va fi eliberata. Reprezentantul directiei generale de informatii sustine ca armata ucraineana va intra in Crimeea si o va prelua de la ocupantii rusi cand inca afara va fi cald.
Eu foarte bine inteleg ca in octombrie si chiar la inceputul lunii noiembrie in Crimeea este inca sezonul de catifea. Ma orientez la aceste termene.
Nu am niciun dubiu ca Crimeea va fi eliberata. Intrebarile sunt in ce termene si cu ce pret. Este necesara o infrangere militara critica a armatei ruse, pentru ca, in perspectiva, aceasta sa nu mai poata ameninta pe nimeni de pe aceasta planeta.
„Dragonul trebuie nimicit, ori dragonul ne va nimici pe noi toti”
Jurnalist Hotnews.ro: Ce poate insemna prelungirea acestui conflict sau inghetarea acestuia pentru securitatea din Europa?
Vladislav Selezniov: Noi deja am trecut odata peste asta. Pe 15 februarie 2015 presedintele Ucrainei de atunci, Petro Porosenko, a semnat al doilea acord de la Minsk, cand conflictul militar, de jure, a fost inghetat, insa de facto, actiunile militare au avut loc cu diferite intensitati. Si in fiecare zi armata ucraineana suporta pierderi semnificate. Si luptele se desfasurau permanent.
Cu ce scop a fost semnat acordul de la Minsk? Aveam nevoie de timp. Pentru organizarea armatei ucrainene, pentru organizarea colaborarii cu partenerii nostri externi. Aveam nevoie sa acumulam putere, resurse si capacitati.
Dupa cum vedeti, noua etapa a razboiului a venit. Nu noi am pornit pe 24 februarie a anului trecut agresiunea pe scara larga. Aceasta agresiune a armatei lui Putin nu a fost provocata. Putin insa a decis ca va avea capacitati si resurse de a ocupa o tara cu o populatie de 40 de milioane.
El are ambitii mult mai mari decat ocuparea Ucrainei. Pentru el este important sa distruga Ucraina ca stat, iar pe ucraineni sa-i elimine dintre popoarele lumii. Ori noi, ori ei.
Este o fraza buna: nu trebuie sa mori pentru Ucraina, trebuie sa ucizi pentru a trai in continuare in pace, liniste si bunastare.
Jurnalist Hotnews.ro: Si totusi, daca e posibil foarte pe scurt, exista sau nu un pericol direct pentru tarile din vecinatate Ucrainei? Si in general cat de fragila sau nu este securitate in Europa?
Vladislav Selezniov: Evident, situatia in Europa este extrem de instabila. Daca Ucraina va cadea, in zona de risc vor ajunge tarile baltice, Moldova, Polonia, Romania, posibil, chiar si tarile scandinave. Dragonul trebuie nimicit, ori dragonul ne va nimici pe noi toti.
Jurnalist Hotnews.ro: Cand poate fi considerat razboiul din Ucraina incheiat?
Vladislav Selezniov: Razboiul din Ucraina se va incheia cu eliberarea teritoriilor Ucrainei in hotarele din 1991 si prin distrugerea obiectelor militare de baza de pe teritoriul Federatiei Ruse, reducerea maxima a potentialului de lupta a armatei lui Putin.
Jurnalist Hotnews.ro: Cand se va putea intampla asta? Daca eliberarea Crimeei se va intampla in octombrie sau inceputul lunii noiembrie, sfarsitul razboiului cand va avea loc?
Vladislav Selezniov: Expertii importanti in care am incredere spun ca pana la sfarsitul acestui an aceasta intrebarea poate fi rezolvata complet, in conditiile livrarilor stabile de armament din partea partenerilor nostri din Occident.
Jurnalist Hotnews.ro: Din 24 februarie a anului trecut si pana acum cum s-a schimbat sau se schimba situatia economica, dar mai ales situatia sociala si politica in interiorul Ucrainei?Exista anumite momente de tensiune in interiorul Ucrainei?
Vladislav Selezniov: In prezent, societatea ucraineana este consolidata. Daca sunt anumite dispute politice - da, anumite momente apar, dar nu sunt critice pentru unificare natiunii. Acum, in viata noastra, momentul crucial este daca vom supravietui sau nu in aceasta confruntare. Daca nu vom supravietui, vor muri toti. Despre faptul ca Ucraina va invinge in aceasta confruntare cu Rusia lui Putin, nu am niciun dubiu.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


