Adjunctul guvernatorului regiunii Ivano-Frankivsk, Ludmila Sirko, a declarat pentru reporterul Agerpres, ca cea mai mare statiune turistica montana din Ucraina, Bukovel, este ocupata aproape in totalitate de refugiati din zonele puternic afectate de razboi.

Potrivit acesteia, gradul de ocupare a spatiilor de cazare din statiune este de cel putin 95%, iar toate persoanele care raman peste noapte la hotelurile private din Bukovel platesc serviciile de cazare.

„Foarte multe persoane refugiate aici sunt persoane cu bani, care au avut posibilitatea sa inchirieze apartamente sau camere la hotel. (…) 90 – 92% din locurile de cazare din Bukovel sunt ocupate. Nu mai sunt locuri libere, nici macar contra-cost. Toate persoanele care sunt acolo sunt cu plata”, a precizat ea.

Oficialii din Ivano-Frankivsk sustin ca in regiune s-au refugiat, pana in prezent, peste 83.000 de persoane. Dintre acestea, peste 43.000 sunt cazate in spatii private.

Statiunea Bukovel este situata la poalele Muntelui Bukovel, la granita regiunilor Ivano-Frankivsk si Transcarpatia, in apropiere de frontiera cu Romania. Aici exista mai multe hoteluri, care ofera peste 1.500 de locuri de cazare. De asemenea, in zona exista alte aproximativ 12.000 de locuri pentru turisti, relateaza Agerpres.

Sursa: