Centrala nucleara Zaporojie, ocupata de fortele ruse, si-a „pierdut din nou conexiunea” la reteaua electrica, a anuntat sambata printr-un comunicat Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA), ai carei experti se afla la fata locului, relateaza AFP.

Acest incident s-a produs „dupa noi bombardamente in zona”, potrivit informatiilor furnizate de autoritatile ucrainene organismului ONU. Totusi, centrala continua sa functioneze datorita unei linii de rezerva, precizeaza AIEA.

Reamintim ca prima oara centrala a fost deconectata total de la retea pe 25 august, cand ea a putut continua sa functioneze datorita unui generator de rezerva alimentat cu motorina.

Presedintele Volodimir Zelenski spunea atunci ca lumea a fost la un pas de un dezastru nuclear.

„Daca nu s-ar fi pornit generatoarele diesel... daca personalul statiei noastre nu ar fi reactionat dupa pana de curent, atunci am fi fost deja obligati sa trecem prin consecintele unui accident cu radiatii”, a spus el in mesajul sau video de seara.

Operatiunile militare sunt in crestere in regiunea centralei nucleare Zaporojie

Directorul Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, Rafael Grossi, spunea vineri, la o zi dupa ce a fost in inspectie la centrala nucleara, ca „operatiunile militare sunt in crestere”, ceea ce il „ingrijoreaza foarte mult”.

Sase experti AIEA au ramas la centrala nucleara Zaporojie, dar Agentia lucreaza pentru a stabili o prezenta permanenta acolo, formata din doi experti care vor ramane acolo cu norma intreaga, a spus Rafel Grossi, la o conferinta de presa, la intoarcerea sa din Ucraina.

„...Ofensive, contraofensive... Nu vreau sa intru in asta pentru ca nu este domeniul meu, dar este evident, si o stim cu totii”

„Posibilitatea statistica privind aparitia mai multor daune fizice este prezenta”.

Grossi spune ca pagubele pe care le-a vazut ar fi probabil cauzate de bombardamentele din august.

Integritatea fizica a uzinei a fost „incalcata, nu o data, ci de mai multe ori”, a spus Grossi.

Care este cel mai mare risc pentru reactoare

Cel mai mare risc pentru reactoare este reprezentat de o scadere a aprovizionarii cu apa.

Apa sub presiune este folosita pentru a transfera caldura din reactor si moderare pentru a incetini neutronii.

Moderatorul de neutroni este necesar pentru incetinirea neutronilor rezultati din fisiune (neutron termici) pentru a le creste eficienta de producere a unor noi reactii de fisiune. Moderatorul trebuie sa fie un element usor care permite neutronilor sa se ciocneasca fara a fi capturati. Ca moderatori se utilizeaza apa obisnuita, apa grea sau grafitul.

Daca apa ar fi intrerupta, iar sistemele auxiliare, cum ar fi generatoarele diesel, nu ar reusi sa mentina reactorul rece din cauza unui atac, reactia nucleara s-ar accelera, iar reactorul s-ar incalzi foarte repede.

La temperaturi atat de ridicate, hidrogenul ar putea fi eliberat din invelisul de zirconiu si reactorul ar putea incepe sa se topeasca.

Sursa: