Centrala nucleara Zaporojie a fost trecuta pe o ultima linie de rezerva de alimentare cu electricitate, iar o deconectare ar reprezenta o amenintare majora, intrucat al patrulea reactor nuclear ar suferi defectiuni ale echipamentului principal, transmite stirileprotv.ro.
Centrala nucleara Zaporojie, ocupata de trupele ruse in sudul Ucrainei, a pierdut din nou in cursul noptii trecute conexiunea cu ultima linie electrica principala externa ramasa, cu o tensiune de 750 kV, si a fost trecuta pe o linie de rezerva disponibila de 330 kV, a carei deconectare ar putea duce la o pana de curent, a declarat joi compania de stat energetica ucraineana Energoatom pe site-ul sau de internet, potrivit Reuters si EFE.
Potrivit Energoatom, centrala nucleara Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost la un pas de o pana de curent, intrucat linia de rezerva avea mai putin de jumatate din capacitatea energetica a liniei electrice principale.
In cazul in care centrala ar pierde si conexiunea cu linia de rezerva, avertizeaza compania, principala amenintare ar proveni de la cel de-al patrulea reactor, pe care ocupantii il folosesc in stare de "oprire la cald", incalcand termenii licentei de operare a autoritatii de reglementare ucrainene.
Directorul executiv al Energoatom, Taras Tkaci, a declarat ca in cazul unei pierderi totale a alimentarii cu energie din exterior devine urgenta trecerea reactorului nr.4 intr-o stare de oprire la rece, in absenta pompelor de racire.
„Terorismul nuclear al Federatiei Ruse trebuie oprit imediat”
„Un astfel de regim este dificil pentru instalatia reactorului, durata acestuia este limitata de modelul sau si poate duce la defectarea echipamentului principal al unitatii energetice", avertizeaza compania energetica ucraineana pe Telegram.
Centrala nucleara Zaporojie, cu cele sase reactoarele ale sale, se afla sub controlul fortelor ruse inca din primele zile ale invaziei in Ucraina declansata de Moscova in februarie 2022.
Uzina a devenit unul din punctele centrale ale conflictului, cu ambele parti acuzandu-se reciproc de bombardamente in zona acesteia. Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) depune eforturi pentru a se ajunge la instituirea unui mecanism de siguranta pentru prevenirea accidentelor.
Niciunul dintre cele sase reactoare ale centralei nu produce electricitate.
„Este necesara o actiune urgenta din partea comunitatii internationale. Terorismul nuclear al Federatiei Ruse trebuie oprit imediat, iar invadatorii trebuie sa paraseasca atat teritoriul centralei, cat si orasul-satelit al acesteia, Energodar", se mai spune in comunicatul Energoatom, citat de EFE.
Aceste nou anunt al Energoatom intervine in plina contraofensiva ucraineana in est si sud, cuprinzand si zona Zaporojie, unde se afla aceasta centrala, transformata de fortele ruse in baza militara, conform media ucrainene.


