Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de felicitare adresat ucrainenilor, de Ziua Independentei. Sefa statului le-a urat pace si prosperitate si le-a multumit pentru forta cu care protejeaza securitatea si pacea in regiune. In imaginile video publicate de sefa statului cu ocazia Ziua Independentei Ucrainei apare un cor de copii ce interpreteaza melodia - „Cervona Kalina”, care simbolizeaza lupta poporului ucrainean pentru libertate. 

Ultimul update: 24.08.2023, 10:06 Publicat:24.08.2023, 09:53

Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Astazi Ucraina isi sarbatoreste cu demnitate Ziua Independentei. Independenta este atunci cand cetatenii isi pot decide singuri viitorul, cand au libertatea de a-si construi propria tara asa cum o vad ei. Ucrainenii, prin curajul si determinarea lor nemarginita, ne reamintesc acest adevar in fiecare zi.”

Mai mult, presedintele priveste cu adanc respect spre Ucraina, nu doar ca vecin, ci ca un simbol al rezistentei si sperantei. 

Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Suntem etern recunoscatori pentru forta cu care Ucraina protejeaza pacea si securitatea in regiune, devenind astfel un bastion al libertatii pentru milioane de europeni. In aceasta zi, speranta mea este ca pacea sa revina cat mai curand in casele ucrainenilor, iar Ziua Independentei Ucrainei sa nu mai fie niciodata umbrita de razboi si de suferinta. Slava Ucrainei!”

Citeste si : Langa pictura murala dedicata soldatului ucis dupa ce a spus „Slava Ucrainei”, Volodimir Zelenski, multumeste fiecarui ucrainean care lupta si crede in libertatea tarii lor. Video emotionant publicat de Ziua Independentei Ucrainei - VIDEO 

In fiecare an, pe 24 august, poporul ucrainean celebreaza Ziua Independentei Ucrainei. Pe 24 august 1991, Rada Suprema a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene a adoptat Declaratia de Independenta a Ucrainei, formandu-se astfel, actualul stat Ucrainean. Declaratia de Independenta a venit ca rezultatul luptelor duse de poporul ucrainean pentru dreptul de a avea propriul stat.

Totodata, astazi, pe 24 august 2022 se implinesc un an si sase luni de cand Rusia a invadat Ucraina. Trupele presedintelui rus Vladimir Putin au invadat Ucraina pe 24 februarie 2022.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.