China si Europa ar trebui sa ajunga la un „consens strategic” cu privire la o incetare a focului si la o rezolvare politica a razboiului in Ucraina, a declarat joi Wang Yi, director al Biroului Comisiei pentru Afaceri Externe a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, potrivit Agerpres, scrie digi24.ro
Intr-o discutie telefonica cu Emmanuel Bonne, consilierul diplomatic al presedintelui francez Emmanuel Macron, Wang a subliniat ca „reluarea discutiilor de pace si o solutie politica la criza” ar trebui sa faca parte din acest „consens”, a indicat Ministerul chinez de Externe intr-un comunicat emis joi seara. Referindu-se la recenta vizita a presedintelui chinez, Xi Jinping, la Moscova, unde s-a intalnit cu omologul sau rus Vladimir Putin, seful diplomatiei de la Beijing a afirmat ca „a fost o vizita importanta intre doi mari vecini si o calatorie nu doar de cooperare, ci si de pace”, relateaza Xinhua si EFE.
Putin si Xi „au ajuns la o serie de intelegeri privind extinderea cooperarii bilaterale si si-au reafirmat angajamentul de a adera la multilateralism”, a spus Wang, adaugand ca cei doi lideri s-au pronuntat pentru „mai multa democratie in relatiile internationale”. Beijingul, a reiterat Wang, „continua sa-si mentina pozitia de baza privind promovarea unor discutii de pace„ in Ucraina.
La randul sau, potrivit comunicatului, Bonne si-a exprimat „aprecierea pentru rolul pozitiv al Chinei in promovarea discutiilor de pace” si a asigurat ca Franta „este pregatita sa depuna eforturi comune cu China pentru a impulsiona o incetare a focului si pentru gasirea unei solutii pasnice” in Ucraina.
Guvernul chinez, care si-a manifestat opozitia fata de sanctiunile instituite de Occident impotriva Moscovei, a emis in februarie o declaratie cu privire la ceea ce el numeste „conflict” in care pledeaza pentru abandonarea „mentalitatii de razboi rece” si pentru o incetare a focului, o propunere criticata de Occident pentru ca pune pe acelasi plan "agresorul si partea atacata". In documentul sau, China pledeaza pentru respectarea integritatii teritoriale a tarilor, inclusiv a Ucrainei, indemnand sa se tina cont de „preocuparile legitime de securitate ale tuturor partilor”, referindu-se la Rusia, aminteste agentia de presa citata.


