China spune ca imaginile atrocitatilor comise de invadatorii rusi in Ucraina sunt „profund tulburatoare” insa refuza sa condamne sau sa incrimineze Rusia pentru comiterea masacrelor de la Bucea si Irpin.

In timp ce imaginile cu orasul eliberat de sub ocupatia rusa au atras condamnarea generala a Moscovei si apeluri la sanctiuni internationale mai dure, Beijingul s-a abtinut sa dea vina pe aliatul sau rus.

„Informatiile si imaginile cu civili morti la Bucea sunt profund tulburatoare”, a recunoscut in fata presei un purtator de cuvant al diplomatiei chineze, Zhao Lijian. Dar „orice acuzatie trebuie sa se bazeze pe fapte” si nu ar trebui „sa se amestece situatia umanitara cu politica”, a adaugat el.

Rusii au negat ca au comis crimele impotriva civililor la Bucea si au acuzat Ucraina de inscenare. Declaratiile revoltatoare ale Moscovei vin in conditiile in care exista dovezi - imagini din satelit sau drona care arata ca rusii se fac vinovati de masacrul odios din orasul ucrainean. De asemenea, localnicii care au supravietuit au povestit in detaliu ororile la care i-au supus invadatorii.

„Inainte de a fi publicate rezultatele investigatiei, toate partile ar trebui sa dea dovada de retinere si sa evite acuzatiile nefondate”, a reactionat Zhao Lijian.

Impartasind cu Rusia o puternica ostilitate fata de Statele Unite, regimul dictatorial de la Beijing s-a abtinut pana acum sa condamne razboiul din Ucraina si sa-l numeasca o invazie.

Beijingul s-a limitat sa ceara tuturor partilor sa dea dovada de „cea mai mare retinere”, indemnand, in acelasi timp, occidentalii sa respecte „preocuparile rezonabile ale Rusiei pentru securitatea sa”.

Sursa: