Freddy Versluys, un milionar belgian care a cumparat de-a lungul anilor sute de tancuri prin companiile sale militare, spune ca vrea sa trimita vehicule de lupta Ucrainei. Insa guvernul belgian il acuza ca incearca sa profite de pe urma razboiului pentru a cere preturi exorbitante, relateaza hotnews.ro.

Intr-un depozit din Belgia stau aliniate randuri si randuri de tancuri Leopard. Nu modelul Leopard 2 pe care Germania si alte state occidentaleau anuntat in luna ianuarie ca il vor trimite Ucrainei, ci predecesorul sau, tancul Leopard 1.

Versluys vrea sa le vanda, dar nu ii place sa i se spuna ca este un negustor de arme. El subliniaza ca este directorul a doua companii din domeniul apararii care desfasoara o serie larga de activitati, ca de exemplu dezvoltarea de senzori pentru avioane.

Insa cumpararea si vanzarea de arme fac de asemenea parte din planul sau de afaceri.

Milionarul belgian afirma ca a cumparat multe dintre tancurile Leopard prin companiile sale in urma cu aproximativ 8 ani si ca ele „sunt disponibile pentru vanzare, dar nu le putem folosi asa cum sunt acum, bineinteles”.

„Avem nevoie de o reabilitare completa, trebuie sa ne uitam la sistemul de controlare a focului. Deci trebuie cu adevarat sa le refacem, sa le punem inapoi pe picioare inainte sa le putem folosi in vreun fel pe campul de lupta”, spune Versluys.

Milionarul a cumparat ultimele tancuri ale Belgiei

Tocmai aceste tancuri l-au adus in atentia opiniei publice din Belgia in contextul in care acesta a intrat intr-o disputa cu guvernul tarii sale privind posibilitatea trimiterii tancurilor Ucrainei.

Desi numerosi parteneri occidentali ai Ucrainei au promis in ultimele zile sa trimita tancuri Kievului pentru a ajuta la respingerea unor noi ofensive rusesti, Belgia nu s-a alaturat acestui grup dintr-un motiv foarte simplu: ea nu mai detine niciun tanc.

Guvernul belgian a vandut ultimele tancuri din dotarea fortelor sale armate in urma cu mai bine de 5 ani tocmai uneia dintre companiile lui Versluys. Actualul ministru belgian al apararii, Ludivine Dedonder, spune ca are reticente in ceea ce priveste rascumpararea lor.

„Aceste tancuri au fost vandute pentru un pret de 10.000-15.000 de euro bucata fiindca nu mai functionau. Nimic nu ne impiedica sa le cumparam inapoi dar ele nu sunt operationale. Si nici nu intentionam sa le rascumparam la preturi nerezonabile”, afirma el.

Dendonder mai acuza ca unele companii de armament belgiene realizeaza in prezent marje de profit care nu se justifica.

Versluys are cea mai mare colectie privata de vehicule blindate din Europa

Versluys afirma insa ca daca Belgia nu vrea Leopardurile inapoi, ele ar putea fi cumparate pentru Ucraina de o alta tara europeana, sustinand ca a purtat discutii cu mai multe guverne cu privire la aceasta posibilitate.

„Exista guverne cu care sa zicem ca suntem in discutii in prezent. Am primit recent un telefon de la guvernul Ucrainei. Da, da, exista mult interes. Dar asta se intampla deoarece guvernul german a acordat licente de export, lucru care pana acum nu s-a intamplat”, afirma milionarul.

„Dar vorbim si cu guvernul Regatului Unit, vorbim cu guvernul Suediei, deci exista multe guverne interesate. Dar va trebui sa vedem ce se intampla”, spune Versluys.

El subliniaza ca firmele sale detin si alte tipuri de tancuri, inclusiv modele SK-105 de fabricatie italiana, precum si numeroase blindate si transportoare de trupe, ca parte a celei mai mari colectii de vehicule de lupta din Europa.

Germania a aprobat exportarea de tancuri Leopard 1

Germania tocmai a confirmat vineri ca a a aprobat exportul de tancuri Leopard 1, fara a preciza cate unitati se asteapta sa fie trimise Ucrainei.

Anuntul a venit dupa ce dimineata aceasta ziarul Suddeutsche Zeitung a scris ca guvernul de la Berlin a aprobat planurile producatorului german de armament Rheinmetall de a vinde 88 de Leoparduri mai vechi Kievului, dupa ce acestea vor fi reparate, pentru un cost total de peste 100 de milioane de euro.

In ceea ce priveste tancurile Leopard detinute de Versluys, un impediment major pentru cumpararea acestora de catre guvernul belgian il reprezinta costul de reparare, despre care milionarul afirma ca poate ajunge la un milion de euro in cazul unora dintre vehiculele de lupta.

„Inca purtam discutii dar nu am de gand sa platesc jumatate de milion de euro pentru un tanc care nu este nici pe departe pregatit pentru lupta”, a declarat Ludivine Dedonder pentru presa belgiana.