Razboiul din Ucraina s-a transformat saptamana aceasta din lupta sangeroasa a unei natiuni pentru eliberarea de sub jugul vicios al Rusiei intr-o confruntare uriasa care ar putea sa dureze ani de zile, scrie CNN. In fiecare zi am fost martorii unor evenimente si decizii istorice care nu numai ca vor influenta cine va castiga cel mai mare razboi terestru din Europa de la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar vor determina si felul in care va arata restul secolului XXI.

Presedintele american Joe Biden a declarat joi ca cele doua luni de razboi provocate de decizia lui Vladimir Putin de a invada Ucraina au adus lumea intr-un moment critic.

„De-a lungul istoriei noastre, am invatat ca atunci cand dictatorii nu platesc niciun pret pentru agresiunile lor, vor provoca si mai mult haos si vor fi si mai agresivi”, a spus Biden. „Ei raman activi, iar costurile si amenintarile la adresa Americii si a lumii continua sa creasca. Nu putem lasa sa se intample asta.”

In decursul a doar cateva zile, o noua realitate s-a abatut asupra Washingtonului, Europei, Kievului si Moscovei. Razboiul se transforma acum intr-o confruntare lunga si crunta care va provoca probabil mii de noi victime si costuri de zeci de miliarde de dolari.

Razboiul energetic si strategia SUA

Strategia Statelor Unite este acum clara si presupune slabirea Rusiei pana in punctul in care nu va mai reprezenta un pericol global.

Au aparut noi semne ca dorinta Kremlinului este de a distruge cultura ucraineana in timp ce armata rusa nimiceste orasele din sud-estul Ucrainei. In plus, Putin a deschis un nou front, parte a razboiului energetic, dupa ce a decis sa opreasca livrarile de gaze pentru Polonia si Bulgaria, o masura pe care UE o descrie drept „santaj”.

In timp ce consecintele noilor evenimente deveneau tot mai clare, Rusia a inceput din nou sa apeleze la amenintarile legate de un potential razboi nuclear, amintind lumii de vastul sau arsenal de bombe atomice. SUA, la randu-i, a incercat sa nu sporeasca tensiunile pentru a evita o infruntare directa intre cele doua mari puteri.

Carnagiul din Ucraina a continuat in tot acest timp cu noi atacuri asupra civililor si batalii care ar putea determina viitorul Ucrainei si al supravietuirii natiunii sale.

Realitatea alarmanta este ca inca nu exista nicio cale diplomatica pentru terminarea razboiului. Rachetele rusesti s-au napustit joi asupra Kievului chiar cand secretarul general al ONU Antonio Guterres se afla intr-o vizita in capitala Ucrainei in cadrul unei misiuni de pace care pare sa nu fi avut niciun efect.

Un razboi care se extinde
Vizita la Kiev a oficialilor americani Lloyd Austin si Antony Blinken a anuntat o saptamana in care Occidentul s-a vazut atras si mai mult intr-un „razboi proxy” (indirect) impotriva Rusiei.

„Vrem sa vedem Rusia slabita pana in punctul in care nu mai poate sa faca lucrurile pe care le-a facut pana acum in invadarea Ucrainei”, a spus Lloyd Austin, seful Pentagonului, dupa ce a plecat din Ucraina; Antony Blinken, secretarul de stat al Statelor Unite, a prezis un viitor in care o Ucraina independenta si suverana va exista „mult mai mult timp decat va ramane Vladimir Putin la conducere”; 

Cele mai recente evenimente legate de razboiul din Ucraina dau impresia ca razboiul nu se va termina prea curand. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus joi ca razboiul ar putea „sa se prelungeasca luni sau chiar ani de zile”;

Ministrul britanic de externe Liz Truss a indemnat Occidentul sa sporeasca ajutorul militar pentru Ucraina, dar si pentru statele balcanice si alte tari din afara NATO precum Georgia si Republica Moldova;

Rusia a raspuns masurilor si declaratiilor statelor occidentale prin decizia de a opri livrarile de gaze spre Polonia si Bulgaria dupa ce acestea au refuzat sa plateasca in ruble pentru gazul rusesc. Daca razboiul energetic se va extinde si mai mult, lumea s-ar putea confrunta cu o recesiune „mai grava decat se preconizeaza”;

Consecintele catastrofale ale razboiului au dus la „cel mai mare soc asupra preturilor tuturor marfurilor” din ultimii 50 de ani, potrivit avertismentului emis de Banca Mondiala;

Biden a incheiat o saptamana care a marcat decisiv conflictul din Ucraina si intreaga lume, cerand Congresului american sa autorizeze un ajutor militar, economic si umanitar pentru Ucraina in valoare de 33 de miliarde de dolari.

Duelul amenintarilor nucleare
Moscova a lansat noi amenintari despre posibilitatea izbucnirii unui razboi nuclear. Unii experti americani spun ca retorica lui Putin nu reprezinta un pericol real si arata cat de frustrat este in legatura cu faptul ca Rusia nu a reusit nici pana acum sa isi indeplineasca obiectivele strategice in Ucraina.

Ar putea insa sa insemne si ca fluxul de arme din Occident spre armata ucraineana ar putea sa incalce „liniile rosii” ale lui Putin, ceea ce ar duce la o intensificare foarte periculoasa a conflictului dintre Vest si Rusia.

Cea mai mare temere este ca daca se va simti inconjurat din toate partile si ramas fara o cale de scapare, Putin ar putea sa ordone armatei sa foloseasca arme nucleare tactice pe campul de lupta din Ucraina.

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a spus ca pericolul unui al treilea razboi mondial si, implicit, al unui razboi nuclear este „real” si „nu poate fi subestimat”;

Pentagonul a criticat dur avertismentul lui Lavrov, iar seful Statului Major Intrunit al SUA a catalogat declaratia oficialului rus drept „complet iresponsabila”;

Putin nu s-a lasat mai prejos si a spus ca Rusia va oferi „un raspuns fulgerator si rapid” daca „cineva din exterior va dori sa intervina in Ucraina. Avem toate instrumentele necesare – unele cu care nimeni nu se mai poate lauda. Iar noi nu ne laudam. Le vom folosi daca va fi nevoie. Vreau ca toata lumea sa stie asta”, a declarat Putin in fata legislatorilor din Sankt Petersburg;

Biden a reactionat si a avertizat despre pericolul pe care o astfel de retorica il prezinta. „Nimeni nu ar trebui sa faca remarci desarte despre folosirea armelor nucleare sau posibilitatea nevoi de a le folosi”, a spus Biden de la Casa Alba.

Carnagiul din Ucraina se inrautateste
Atacurile rusesti zilnice din sud-estul Ucrianei au continuat fara abatere si s-au intensificat, iar civilii a fost din nou cei care sufera cel mai mult de pe urma atrocitatilor comise de armata lui Putin. Soldatii rusi au platit si ei scump pentru obsesia pe care liderul lor a dezvoltat-o pentru Ucraina.

Armata ucraineana a spus joi ca fortele ruse bombardeaza fara discernamant pe mai multe fronturi pe masura ce cauta sa strapunga apararea Ucrainei in zona localitatii Izium si in alte parti ale regiunilor Donetk si Lugansk;

Un oficial al Pentagonului a spus ca armata Rusiei inainteaza „incet si nesigur” in regiunea Donbas si ca au mari probleme logistice si de mentenanta;

Bombele au continuat sa cada asupra civililor provocand un carnagiu in toate localitatile ucrainene afectate de razboi. Primarul orasului Melitopol a avertizat ca trupele lui Putin vor sa „distruga intreaga natiune a Ucrainei”;

ONU estimeaza ca 8,3 milioane de refugiati ucraineni vor fugi din tara din cauza razboiului – pana acum, 5,2 milioane au parasit deja Ucraina;

Ministrul apararii din Marea Britanie, Ben Wallace, a estimat luni ca in jur de 15.000 de militari rusi si-au pierdut deja viata in razboiul din Ucraina;
Ca parte din eforturile de a trage Rusia la raspundere pentru atrocitatile comise de soldatii sai in Ucraina, in special impotriva civililor, procurorul general ucrainean a spus joi ca 10 dintre soldatii care au participat la torturarea civililor din Bucha au fost identificati.

Noi initiative diplomatice, acelasi rezultat
Pricipala speranta intr-o rezolvare diplomatica a conflictului din Ucraina a venit din partea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care a vizitat saptamana aceasta atat Moscova, cat si Kievul. Din pacate, niciuna dintre parti nu doreste sa se aseze la masa negocierilor in conditiile date.

Ucraina priveste cu suspiciune orice promisiune sau declaratie a lui Putin, mai ales dupa ce a declansat o invazie neprovocata asupra tarii vecine, iar liderul de la Kremlin pare sa fie determinat sa continue macelul din Ucraina in ciuda pierderilor mari pe care armata rusa le-a suferit.

Realitatea descurajatoare la finalul acestei saptamani, care ar putea fi un punct de cotitura al razboiului din Ucraina, este ca pacea pare sa fie mai departe decat a fost la inceputul invaziei.

Occidentul a trimis un suvoi de arme, munitie si ajutoare in Ucraina, dar statele din Vest nu pot opri un razboi care a provocat un soc politic, militar si economic periculos si dureros care se va propaga in toata lumea pentru multe luni de acum incolo. Numai Putin poate opri razboiul.

Dupa cum a spus Guterres, „razboiul nu va fi oprit cu intalniri. Razboiul se va termina cand Federatia Rusa va decide sa il opreasca si cand va exista o intelegere politica serioasa. Putem sa avem intalniri, dar asta nu va opri razboiul.”

Sursa: