Rusia a efectuat luni, in timp ce Joe Biden era in Ucraina, un test al unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) care pare sa fi esuat, potrivit a doi oficiali americani, citati de CNN, transmite stirileprotv.ro

In prealabil, Rusia a anuntat Statele Unite despre lansare prin intermediul liniilor de comunicare specifice, a declarat un oficial. Un alt oficial a precizat ca testul nu a reprezentat un risc pentru Statele Unite, asa ca SUA nu au considerat exercitiul ca fiind o anomalie sau o escaladare, noteaza News.ro.

Testarea rachetei SARMAT - supranumita Satan II in Occident si capabila sa transporte mai multe focoase nucleare - pare insa sa fi esuat, au mai spus oficialii.

Racheta a mai fost testata cu succes si daca acesta ar fi functionat, oficialii americani cred ca presedintele rus Vladimir Putin ar fi subliniat testul in discursul sau de marti despre starea natiunii. Putin nu a facut insa nicio mentiune despre lansare in discursul sau, care a durat o ora si 45 de minute. In schimb, el a anuntat ca Rusia isi va suspenda participarea la tratatul de reducere a armelor nucleare New START pe care il are cu Statele Unite, punand in pericol ultimul acord ramas in vigoare ce reglementeaza cele mai mari doua arsenale nucleare din lume.

Momentul in care a avut loc testul sugereaza ca SUA si Rusia au comunicat prin mai multe canale diferite la inceputul acestei saptamani in scopul evitarii unui incident neintentionat („deconflictualizare”, in limbaj specializat - n.red.). Si oficialii americani i-au notificat pe rusi duminica seara, cu cateva ore inainte de vizita lui Biden la Kiev, ca presedintele va face deplasarea in capitala ucraineana, dupa cum a declarat luni consilierul pentru securitate nationala Jake Sullivan.

Putin a anuntat teste ICBM reusite in trecut, inclusiv in aprilie anul trecut, la doar cateva luni dupa ce Rusia a invadat Ucraina. Acel test a fost facut, de asemenea, cu racheta SARMAT, care a fost dezvaluita pentru prima data in 2016 si despre care presa de stat rusa a spus ca are o raza de actiune de peste 11.000 de kilometri. Racheta poate transporta un focos de 100 de tone si a fost proiectata sa fie succesoarea rachetei balistice intercontinentale R-36M Voevoda.

Putin a avertizat anul trecut ca racheta "va da de gandit celor care incearca sa ameninte Rusia". La vremea respectiva, expertii occidentali au descris testul din 2022 ca fiind o "sabie nucleara" si a fost perceput ca o incercare de a distrage atentia de la esecurile militare ale Rusiei din acea perioada, cum ar fi scufundarea navei sale amiral din Marea Neagra, Moskva. Secretarul de presa de atunci al Pentagonului, John Kirby, a calificat insa testul din 2022 ca unul „de rutina” si a spus ca „nu a fost o surpriza”. De asemenea, „nu a fost considerat a fi o amenintare pentru Statele Unite sau aliatii sai".

Armata rusa s-a confruntat cu multiple infrangeri majore pe campul de lupta din Ucraina in ultimul an si a esuat in linii mari in atingerea obiectivelor sale strategice. „Rusia este acum un paria global, iar lumea ramane inspirata de curajul si rezistenta ucrainenilor. Pe scurt, Rusia a pierdut - a pierdut din punct de vedere strategic, operational si tactic”, a declarat saptamana trecuta seful Statului Major interarme, generalul Mark Milley.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.