Pentru prima oara dupa multe luni, comandantii batalionului Azov i-au putut imbratisa pe cei dragi, intr-o intalnire emotionanta care a avut loc in Turcia, acolo unde militarii ucraineni au fost dusi dupa ce au fost eliberati, intr-un schimb de prizonieri cu rusii, la finalul lunii septembrie. Site-ul presedintiei ucrainene a publicat imagini si a scris despre intalnire.
Intalnirea a fost aranjata de seful Biroului Presedintelui Ucrainei, Andrei Iermak, care a mers in Turcia impreuna cu familiile aparatorilor de la Azovstal. Cei cinci comandanti vor ramane in Turcia pana la finalul razboiului dintre Ucraina si Rusia, conform acordului schimbului de prizonieri de pe 21 septembrie.
Comandantul regimentului „Azov” al Garzii Nationale, Denis Prokopenko (Ridiche), adjunctul sau, Sviatoslav Palamar, comandantul interimar al brigazii a 36-a separata de marinari Serhi Volinski (Volina), ofiterul superior al „Azov” Oleg Homenko si comandantul brigazii a 12-a a Garzii Nationale, Denis Slega se afla in Turcia, in baza garantiilor personale de protectie a presedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Andrei Iermak a spus ca nimeni nu va putea intelege pe deplin incercarile prin care au trecut aparatorii uzinei Azovstal, dar aceasta experienta de captivitate poate fi folosita pentru a schimba soarta altor prizonieri de razboi ucraineni.
„Trebuie sa-i eliberam pe toti cei care au ramas in captivitate in Rusia si in spatele gratiilor, pe toti cei care au fost deportati fortat. Intelegem cat de important este acest lucru. Oamenii sunt cel mai valoros lucru din Ucraina. Si ne luptam din greu pentru intoarcerea fiecarui razboinic al nostru si fiecarui civil”, a spus Iermak.
Seful Biroului Prezidential a remarcat ca in perioada in care militarii au fost in captivitate, familiile lor au trebuit sa treaca prin incercari extrem de grele, carora le-au facut fata cu demnitate. „Rudele voastre s-au luptat cu insistenta pentru eliberarea voastra. V-au asteptat atat de mult timp!”, a spus Iermak.
El a mai subliniat ca familiile aparatorilor „Azovstalului” lupta pentru eliberarea tuturor celor care se afla inca in captivitate. Si aceste eforturi sunt extrem de importante si merita un respect enorm.
Istoria apararii Mariupolului si a uzinei „Azovstal” a devenit pentru intreaga lume o marturie a curajului si rezistentei poporului ucrainean si va ramane un exemplu de rezistenta pentru multe generatii de ucraineni., a mai spus oficialul de la Kiev.
„Mariupol a devenit Termopilele noastre. La fel ca despre cei 300 de spartani, intreaga lume ar trebui sa stie despre apararea si tragedia de la Mariupol. Dar cel mai important lucru pe care il spun mereu este ca eroii trebuie sa ramana in viata”, a rezumat Andrei Iermak.
Dupa cum sa raportat, peste 200 de aparatori ucraineni, precum si zece straini care au luptat de partea Fortelor Armate ale Ucrainei, s-au intors din captivitatea rusa in cadrul schimbului de prizonieri pe 21 septembrie.


