Comisia Europeana analizeaza modalitatile prin care poate utiliza bugetul UE pentru a face plati in avans catre producatorii de armament, pentru a-i stimula sa majoreze productia si de a accelera livrarile destinate Ucrainei, potrivit Financial Times, transmite stirileprotv.ro

O propunere finala a Executivului comunitar ar urma sa fie comunicata statelor membre inaintea reuniunii ministrilor Apararii din data de 7 martie, a dezvaluit un oficial european citat de Financial Times.

"Avem nevoie de o noua injectie pentru a pune in miscare industria de aparare. Realitatea a depasit sistemele actuale", a apreciat oficialul care a dorit sa isi pastreze anonimatul.

Financial Times subliniaza ca planurile sunt elaborate cu sprijinul avocatilor Comisiei avand in vedere ca tratatele europene interzic utilizarea fondurilor blocului comunitar in scopuri militare. Este posibil ca planurile sa fie ajustate inainte de a fi date publicitatii avand in vedere aspectele legale, au adaugat sursele.

Propunerea ar viza o repetare a initiativei Comisiei Europene de a asigura vaccinuri Covid-19 la inceputul pandemiei. Atunci, Bruxelles-ul a facut plati in avans catre companiile farmaceutice pentru a se asigura ca statele membre, care au acoperit costurile finale ale vaccinurilor, vor avea cantitati suficiente, conform Agerpres.

Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, declara la finele saptamanii trecute ca acorduri de achizitie in avans "ar da industriei de aparare posibilitatea de a investi acum in linii de productie pentru a majora cantitatile pe care le poate livra".

Asigurarea unor cantitati suficiente de munitie pentru Ucraina a devenit o problema acuta in ultimele saptamani, in conditiile in care o serie de oficiali de rang inalt, inclusiv secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au avertizat ca industria de aparare in Europa este presata sa tina pasul cu cererea.

In fiecare zi, Rusia trage peste 20.000 de obuze de artilerie in Ucraina, echivalentul productiei uzinelor europene intr-o luna, in timp ce Ucraina trage aproximativ un sfert din numarul Rusiei.

In replica, capitalele europene si-au exprimat sprijinul pentru propunerile care vizeaza contractele de achizitii comune in ideea de a accelera comenzile de aparare si a-i incuraja pe producatori sa isi majoreze productia. Insa propunerea Comisiei Europene ar accelera in mod semnificativ acest efort prin utilizarea bugetului comunitar, in valoare de 1.000 de miliarde de euro pe sapte ani, pentru a garanta aceste comenzi.

"UE are la dispozitie mai multe cai pentru a avansa cu un astfel de proiect", a apreciat un al doilea oficial european consultat de FT. "Va trebui gasit un anumit tip de mecanism de compensare pe termen lung..iar bugetul UE este cea mai importanta miza", a adaugat oficialul".

Propunerea Comisiei vine la aproape un an dupa asa-numitul Instrument european pentru pace, in valoare de 5,5 miliarde de euro, care a fost utilizat pentru a rambursa statelor membre pentru armamentul pe care l-au furnizat Ucrainei. Insa oficialii citati de FT subliniaza ca avand in vedere necesitatea urgenta de a stimula industria de aparare sa isi majoreze productia, este nevoie de bani in avans, mai degraba decat in retrospectiva.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.