Comisia Europeana a propus miercuri suspendarea, pentru o perioada de un an, a taxelor la import pentru toate exporturile din Ucraina catre Uniunea Europeana, informeaza un comunicat de presa al Executivului comunitar.
Propunerea, care trebuie sa fie analizata si aprobata de Parlamentul European si de Consiliul Uniunii Europene, ar implica, de asemenea, suspendarea pentru o perioada de un an a tuturor masurilor antidumping si de salvgardare ale UE in vigoare privind exporturile de otel din Ucraina.
Potrivit CE, aceasta masura este menita sa contribuie la stimularea exporturilor Ucrainei catre UE si va contribui la atenuarea situatiei dificile a producatorilor si exportatorilor ucraineni confruntati cu invazia militara a Rusiei, conform Agerpres.
„UE nu a luat niciodata astfel de masuri de liberalizare a comertului, de o amploare fara precedent, prin care se acorda Ucrainei accesul la piata UE, fara tarife sau contingente tarifare. De la inceputul agresiunii din partea Rusiei, UE a acordat prioritate importantei mentinerii in functiune a economiei Ucrainei, care este esentiala atat pentru a castiga acest razboi, cat si pentru redresarea ulterioara razboiului. Aceste masuri vor ajuta in mod direct producatorii si exportatorii ucraineni. Ele vor insufla incredere in economia ucraineana si vor transmite un semnal puternic ca UE va face tot ce este necesar pentru a ajuta Ucraina in aceste momente dificile", a declarat comisarul pentru Comert, Valdis Dombrovskis.
De asemenea, UE ia deja masuri, pe teren, pentru a facilita transportul terestru de marfuri si a permite ca produsele ucrainene sa fie distribuite in intreaga lume. De exemplu, Comisia a inceput deja liberalizarea conditiilor aplicabile soferilor ucraineni de camioane care transporta marfuri intre Ucraina si UE, precum si facilitarea tranzitului si a utilizarii infrastructurii UE pentru a canaliza exporturile ucrainene catre tari terte. Aceste masuri vor asigura flexibilitatea si certitudinea necesare pentru producatorii ucraineni.
In 2021, gratie unui program ambitios de punere in aplicare a zonei de liber schimb aprofundate si cuprinzatoare (DCFTA), schimburile comerciale bilaterale UE-Ucraina au atins cel mai inalt nivel de la intrarea in vigoare a DCFTA (peste 52 miliarde euro, ceea ce reprezinta dublul valorii inregistrate inainte de intrarea in vigoare a DCFTA, in 2016).


