Belarusul este dispus sa permita tranzitul pe teritoriul sau pentru transporturile de cereale ucrainene catre porturile de la Marea Baltica, insa pune conditia ridicarii restrictiilor asupra livrarii marfurilor bieloruse prin aceleasi porturi, a declarat vineri presedintele tarii, Aleksandr Lukasenko.
Transporturile de cereale prin Belarus catre porturile de la Marea Baltica reprezinta una dintre optiunile evocate la discutiile conduse de ONU si menite sa gaseasca solutii pentru prevenirea unei crize alimentare globale, provocata de razboiul pornit de Rusia contra Ucrainei, care a perturbat exporturile ucrainene, dar si pe cele rusesti, ambele tari fiind mari exportatoare de cereale.
La randul sau, Belarusul, un mare producator de potasa, este afectat de sanctiunile occidentale, care i-au perturbat exportul acestor ingrasaminte prin porturile de la Marea Baltica.
In acelasi timp, sanctiunile occidentale impuse Rusiei au afectat si exporturile de ingrasaminte rusesti, situatie ce are ca efect scaderea randamentelor agricole in alte tari, amplificand astfel riscul unei crize alimentare globale.
„Intr-o discutie telefonica cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, Lukasenko a transmis ca Belarusul este pregatit sa elibereze capacitatea necesara in sistemul sau de transport feroviar pentru cerealele ucrainene si a propus organizarea unor discutii intre Belarus, Ucraina si tarile dispuse sa ofere acces in porturile lor”, relateaza agentia Belta, preluata de Reuters, potrivit Agerpres.
„In acelasi timp, lucrul cel mai important, asa cum a fost mentionat in cadrul discutiei, este ca aceste porturi - din Germania, Polonia, statele baltice sau Rusia - sa fie deschise de asemenea pentru marfurile bieloruse”, adauga aceasta.
Antonio Guterres a atentionat mai devreme saptamana aceasta ca orice acord privind deblocarea transporturilor de bunuri din regiune este inca indepartat, intrucat „faptul ca totul este interconectat face negocierea in mod special complexa”.
Tot vineri, presedintele Lukasenko, vizat de sanctiuni americane, a propus, nu fara ironie, sa livreze lapte pentru bebelusi Statelor Unite, tara afectata de mai multe luni de o penurie a acestui produs, devenita o problema politica majora pentru presedintele Joe Biden.
„Suntem pregatiti sa-i ajutam pe americani livrandu-le alimente pentru bebelusi. Daca ei doresc, o putem face chiar de maine”, a spus presedintele Aleksandr Lukasenko, potrivit agentiei Belta, citata de AFP.


