Un consilier districtual de la Moscova a fost condamnat vineri la sapte ani de inchisoare pentru ca a criticat invadarea Ucrainei de catre Rusia, in ceea ce un avocat a declarat ca este primul caz in care cineva a ajuns la inchisoare in baza unei noi legi privind „informatiile false”, relateaza News.ro, care citeaza Reuters.
Alexei Gorinov, membru al consiliului raional Krasnoselsky, a declarat intr-o sedinta de consiliu din 15 martie, unde s-a discutat un concurs de desen pentru copii, ca Rusia duce un razboi de agresiune impotriva Ucrainei.
„Despre ce fel de concurs de desene pentru copii putem vorbi de Ziua Copilului… cand avem copii care mor in fiecare zi?” spune el intr-o inregistrare a intalnirii postata pe YouTube.
El a fost arestat in temeiul articolului 207.3 din Codul Penal, adoptat la scurt timp dupa ce Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, pentru a interzice „diseminarea deliberata de informatii false despre armata Rusiei”, definite ca informatii care se abat de la rapoartele oficiale.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


