Razboiul din Ucraina „poate fi incheiat prin discutii directe” intre presedintii Ucrainei si al Rusiei, a declarat joi Mihailo Podoliak, unul dintre principalii consilieri ai lui Volodimir Zelenski.

Mihailo Podoliak a declarat ca asteapta in zilele urmatoare o evaluare despre cum se desfasoara ofensiva militara rusa in estul Ucrainei.

„La asta lucreaza azi echipa de avocati, consilieri si negociatori din partea Ucrainei. Prin urmare, speram ca pozitia presedintelui Volodimir Zelenski sa fie extrem de puternica in aceste discutii”, a declarat Mihailo Podoliak, potrivit CNN.

Rusia si-a concentrat ofensiva in regiunea Donbas, atat Kievul, cat si Moscova vorbind despre o batalie majora pentru controlul estului Ucrainei.

Rusii „au destule resurse, destule rachete si, din pacate, continua sa ne bombardeze orasele. In continuare au trupe si echipamente de care nu le pasa sa fie distruse pe teritoriul nostru. Deci sa mai asteptam putin si apoi vom putea evalua pozitiile partilor, in primul rand a presedintelui Ucrainei, la o viitoare intalnire bilaterala”, a mai spus Podoliak.

Consilierul a adaugat ca el estimeaza ca peste o saptamana sau o saptamana si jumatate va deveni mai clar cum se desfasoara lucrurile.

Presedintele rus Vladimir Putin a anulat joi ordinul de luare cu asalt a combinatului Azovstal din Mariupol, unde sunt baricadati 2.000 de militari ucraineni. Putin a declarat drept „succes” actiunea de eliberare a Mariupolului si isi explica decizia prin dorinta de a salva vieti, insa a cerut mentinerea unei blocade asupra zonei industriale.

Sursa: