Contraofensiva ucraineana va dura cateva saptamani, daca nu luni, anunta presedintele francez, care alaturi de cancelarul german si de presedintele polonez si-au exprimat speranta ca succesul operatiunilor ucrainene va aduce negocieri pentru oprirea conflictului. Si secretarul de Stat american, Antony Blinken, spera ca efectul contraofensivei Ucrainei va forta Rusia sa accepte o solutie negociata.

O contraofensiva ucraineana de succes l-ar putea forta pe presedintele rus Vladimir Putin sa negocieze cu Kievul pentru incheierea razboiului Rusiei impotriva Ucrainei crede secretarul de stat al SUA Antony Blinken.  

Antony BLINKEN, SECRETARUL DE STAT AL SUA:Succesul in contraofensiva ar avea doua efecte: ar consolida pozitia Ucrainei la orice negocieri care ar incepe si l-ar putea impinge pe Putin sa se concentreze in sfarsit pe oprirea razboiului pe care l-a inceput.” 

Blinken spune ca este prea devreme pentru a estima sansele contraofensivei ucrainene, dar Washingtonul este increzator ca Kievul va continua cu succes sa-si recupereze teritoriul ocupat de Rusia. 

„Vom continua sa maximizam  sprijinul pentru Ucraina, astfel incat sa poata avea succes pe campul de lupta.” 

Statele Unite se pregatesc sa anunte un nou pachet de ajutor de 325 de milioane de dolari pentru Ucraina, care include vehiculele de lupta Bradley si Stryker. Danemarca a anuntat ca va furniza Ucrainei munitie in valoare de 36 de milioane de dolari. Germania, Franta si Polonia au anuntat de asemenea ca vor mentine sprijinul pentru Ucraina cat va fi necesar, dupa ce liderii celor 3 tari s-au intalnit aseara la Paris. Presedintele francez Macron spera ca vor fi negocieri dupa contraofensiva Ucrainei, care ar putea dura cateva luni. 

Emmanuel  MACRON, PRESEDINTELE FRANTEI:„Noi speram ca aceasta contraofensiva va fi cat mai victorioasa posibil pentru a putea declansa ulterior o etapa de negocieri in conditii bune." 

Rusia a semnalat in mai multe randuri disponibilitatea pentru negocieri, dar Ucraina, sustinuta de Occident, conditioneaza negocierile de retragerea totala a trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.