Războiul din Ucraina este o tragedie umanitară, cu încălcări grave ale drepturilor omului – susțin reprezentanții Amnesty Internațional Moldova, care au protestat astăzi în fața Ambasadei Federației Ruse. Membrii organizației au cerut justiție pentru victimele războiului, precizând că o pace fără justiție nu este durabilă.
Cu pancarte în mâini, prin care cer adevăr, justiție și despăgubiri, membrii Amnesty Internațional Moldova sunțin că până acum au fost documentate crime de război comise de Rusia în Ucraina. Potrivit organizației timp de 4 ani mii de vieți au fost curmate, au avut loc detenții ilegale, cazuri de tortură și a fost distrusă infrastructura critică.
Veaceslav TOFAN, DIRECTOR EXECUTIV AMNESTY MOLDOVA: “Astăzi se fac 4 ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, dar să nu uităm că a început totul în 2014, cu anexarea ilegală a Crimeei, de Federația Rusă. Mandatale de arest internaționale, emise pe numele lui Putin și altor oficiali ruși, trebuie să ajungă pe băncile Curții Penale Internaționale. Fără acest lucru și fără pedepsirea criminalilor de război nu putem spune că avem o pace justă. Trebuie să avem negocieri veritabile, despăgubiri pentru victime și criminali de război pedepsiți. Doar atunci vom putea avea o pace durabilă și de lungă durată.”
Iulia NAZARIA, COORDONATOARE CAMPANIE, AMNESTY MOLDOVA: “Toate aceste crime nu au termen de prescripție, iar persoanele vinovate trebuie aduse în fața justiției.”
Acțiunii de protest s-au alăturat și simpli cetățeni, care condamnă războiul din Ucraina.
“Ca să intre un om străin în casa ta, să te dea afară din ea și să spună că el este stăpânul casei tale, scuzați-mă!”
“Vreau să fie pace și să întoarcă pământul Ucrainei. E o crimă, o nedreptate și o batjocură față de alții.
Potrivit unui raport al Amnesty International, aproximativ 90 la sută din capacitatea internă de producere a energiei electrice pe bază termică a Ucrainei a devenit nefuncțională în urma atacurilor, iar întreruperile de urgență afectează circa 80 de procente din teritoriul țării.
Civilii au rămas fără curent electric, apă și încălzire, iar accesul la medicină educație și alte servicii publice esențiale a fost grav limitat.

