In ultimele 24 de de ore, orasul Harkov este scena unor lupte sangeroase. De aseara, localitatea este lovita in continuu de rachete si obuze lansate de armata rusa, iar multe dintre ele ajung in zonele rezidentiale. Administratia orasului anunta azi dimineata ca cel putin 21 persoane au fost ucise, iar peste o suta au fost ranite. Dupa bombardamentele din cursul zilei insa numarul oficial al victimelor va creste simtitor.
Un grup de parasutisti rusi a aterizat in Harkov in cursul noptii de marti spre miercuri, a transmis armata ucraineana, care a adaugat ca in orasul din estul Ucrainei luptele sunt in curs de desfasurare. Zeci de blocuri de locuit au fost grav avariate in urma bombardamentelor.
“Uitati-va ce au facut. Ce lovitura puternica.”
Un obuz a cazut chiar langa un voluntar care filma in acel moment.
In jurul pranzului, rusii au tras cu rachete in turnul de televiziune din Harkov.
Aseara, cerul deasupra orasului a fost luminat de o explozie uriasa care a pus la pamant o baza militara.
“-Mama, inceteaza ca e departe.
-Of Doamne, au innebunit de tot.”
Deflagratia este cea mai puternica inregistrata pana in momentul de fata in orasul Hrakov. Armata rusa a lovit un rezervor de combustibil pentru avioane dintr-o baza militara, iar impreuna cu el probabil ca au distrus o buna parte din infrastructura ei. Localnicii au urmarit ingroziti toata noaptea cum orasul le este distrus.
A fost vizata de explozii si cladirea politiei din oras, care s-a prabusit partial dupa ce un obuz al rusilor a fost aruncat peste ea.
Militarii rusi au atacat azi o maternitate din regiune.
Dupa o noapte in care bombardamentele si impuscaturile nu au mai contenit, orasul era transformat azi dimineata intr-o adevarata ruina. In aceste imagini se vede un cartier de locuinte care a fost lovit de tirul artileriei rusesti. Ramasita unei rachete a ramas infipta in asfalt. Potrivit ultimelor informatii, trupele rusesti au intrat in sectoarele de nord-est si de nord ale orasului, in timp ce Harkovul era bombardat in centru de artileria cu reactie. Cu toate acestea, guvernatorul administratiei regionale de stat din Harkov a declarat ca toate atacurile rusesti “au fost respinse” si pozitiile au fost mentinute, in ciuda bombardamentelor intense asupra Harkovului de marti si din timpul noptii. Oficialul a declarat ca 21 de persoane au fost ucise in ultimele 24 de ore, iar 124 s-au ales cu rani.

