​In razboiul informational, Ucraina prin presedintele Zelenski a reusit sa capteze empatia la nivel mondial folosind la maxim continutul video pe retele de socializare, in timp ce Federatia Rusa se misca greoi prin clasicele metode fakenews-ul si cenzura.

Sabin Sarmas presedintele comisei de IT din Parlament, inginer in telecomunicatii si fost sef al Autoritatii pentru Digitalizarea Romaniei, explica pentru HotNews.ro metodele si tehnicile folosite de Rusia si Ucraina si cum putem facem diferenta intre fakenews si realitate.

Cum arata razboiul informational in conflictul Rusia - Ucraina si care sunt canalele prin care se propaga?

Razboiul informational este un razboi hibrid care are multiple moduri de a se manifesta si este destul de complex si evolueaza odata cu tehnologia. E mult mai usor acum de purtat acest razboi informational pentru ca acum canalele de transmitere sunt mult mai numeroase si sunt foarte greu de controlat.

Daca in 2014 Rusia a reusit sa castige un razboi informational atunci cand a anexat Crimeea, astazi il pierde pe foarte multe directii. Il pierde in mod special datorita modului in care se pozitioneaza presedinte Ucrainei care a inteles ca in acest razboi informational (ceea ce multi lideri europeni n-au inteles) trebuie sa vorbeasca direct poporului rus. Presedintele Ucrainei a inteles sa vorbeasca prin alte canale, direct prin social media, internet in general, si se adreseaza direct poporului rus si pare ca reuseste cumva sa ajunga la el.

Ce metode si ce tipuri de mesaje foloseste Ucraina in spatiul virtual?

Spatiul informational se umple de obicei de la sine atunci cand nu sunt transmise informatii oficiale. In momentul de fata pe ucraineni ii avantajeaza modul in care se desfasoara acest razboi informational. Se urca pe acest val de emotie incredibil de mare in favoarea Ucrainei, se genereaza foarte mult continut video care se viralizeaza cel mai usor.

Am vazut exemple de continut video care nu avea de-a face cu razboiul si au reusit sa-l viralizeze foarte mult. Este un context care avantajeaza Ucraina, iar statutul ucrainean nu ar avea niciun interes sa impiedice acest val de simpatie.

Fiecare ucrainean care detine un telefon poate fi un soldat in acest razboi impotriva Rusiei si asta se intampla. Statul ucrainean incurajeaza acest razboi informational pentru ca vedem cum oficiali ucraineni spun ca orice dovada este utila pentru judecarea Federatiei Rusa. Este un mod de a incuraja cetatenii sa puna mai multa informatie online, sa contribuie, sa disemineze informatii. Cred ca este partea unei strategii, iar liderii ucraineni se misca exemplar din acest punct de vedere.

Ucraina lupta cu armele Rusiei. Poate ati vazut acea poveste celebra cu pilotul ucrainean, care ar fi doborat cinci sau sase avioane. Nu stim nici azi daca este exista sau nu. Poate fi parte a acestui razboi informational care are exact menirea de a scadea moralul trupelor ruse, de a scadea suportul pentru Vladimir Putin sau poate fi o poveste reala, nu stim. Informatiile se duc pe social media unde rusii au acces, ceea ce deranjeaza foarte tare.

Cum arata strategia Rusiei in razboiul informational?

De partea cealalta, Putin duce razboiul informational prin dezinformare, prin fakenews, prin controlul asupra televiziunilor, prin cenzura mai exact. Razboiul psihologic este o componenta foarte des folosita de Rusia in general.

Cele mai uzuale sunt legate de conflicte anterioare care au avut loc si care sunt prezentate ca si fapte recente din acest conflict. Este destul de des intalnita aceasta tehnica. In faza in care suntem acum cand exista foarte multa informatie in favoarea statului ucrainean, Rusia isi incepe contra-atacul si incearca sa blocheze informatia cu privire la succesul si solidaritatea pe care o arata poporul ucrainean catre prizonierii rusi.

Este vorba de informatiile aruncate in online care nu au legatura cu cele recente si au rol de a decredibiliza. Este ofensiva rusilor, atunci cand nu poti face fata unui val de informatii care este in defavoarea ta, incerci sa-l compromiti. De exemplu, o lupta intre doua tancuri care este din Iran de acum 15 ani.

O alta metoda este clonarea unor publicatii media care este o practica des folosita dincolo de canalele de social media si Telegram. Am avut si in Romania de exemplu au fost clonate site-urile news.ro si capital.

Evident ca exista un focus specific asupra celor doua tari aflate in conflict, dar si asupra tuturor tarilor implicate. Este o arma foarte des utilizata prin care se creeaza baza diseminarii informatiilor ulterioare. Practic se preia continutul de pe un site cunoscut si se face o clona si pe acea platforma se publica informatii care sunt false. Astfel informatia pare credibila si i se da credit.

Parte a razboiului informational a fost si bombardarea turnului de televiziune din centrul Kievului pentru a intrerupe transmiterea informatiilor.

Are efect asupra restului Europei acest razboi informational? Cat de mult influenteaza evolutia conflictului dintre cele doua tari?

Are efect si in afara granitelor Ucrainei sau a Federatiei Ruse, are un efect foarte puternic in Europa. Ati vazut ca liderii europeni initial au evitat sa ia decizii concrete privind sprijinirea Ucrainei, dar presiunea a venit din partea populatiei. Este principalul castig al razboiului informational care se desfasoara azi in batalia Rusia -Ucraina .

Ce rol are in conflictul Rusia-Ucraina razboiul cibernetic si care este implicarea gruparii Anonymus ?

Razboiul cibernetic este cel care isi propune sa blocheze comunicatii si sa inchida sisteme astfel incat adversarul sa nu mai poata comunica, este un mod de a bloca transmiterea informatiei. Exista o componenta defensiva care presupune mai degraba apararea de sistemele de atac ale inamicului si protejare de alte atacuri.

Gruparea Anonoymus este o grupare de hackeri respectabila care atunci cand spun ca au reusit un atac informatic asupra unei structuri, oricare ar fi ea, atunci lucrurile asa stau. Pagubele foarte mari arata cat de prost sta din punct de vedere al securitatii cibernetice Belarus.

Au facut pagube semnificative si multe site-uri care tin de institutii ale Federatiei Rusa. De ce este importanta gruparea in contextul asta? Atunci cand exista un razboi cibernetic sunt importante doua lucruri knowledge-ul - cunostintele pe care le ai, dar si numarul de atacuri. De exemplu, daca maine China sau India ar porni un razboi cibernetic impotriva unui alt stat ar avea un avantaj considerabil tocmai prin faptul ca au o plaja extrem de mare de specialisti care ar putea sa dea acest atac. Anonymus a reusit pentru ca are multi specialisti din toata lumea, este o grupare internationala si a reusit sa creeze pagube majore. Pe viitor am putea vedea noi atacuri de acest gen.

Cum facem diferenta intre fakenews si informatiile reale ?

Cel mai important este sa-ti iei informatiile din surse extrem de credibile. Fiecare dintre noi avem canale de pe care ne informam zilnic si asta este un filtru foarte bun in defavoarea informatiilor false. Trebuie sa ne uitam daca stirea este spectaculoasa sau iesita din comun. Eu intodeauna verific adresa URL sau portalul Daca linkul este diferit fata de cel al site-ului pe care il citesc. De exemplu in adresa se poate dubla o litera.

De asemenea pe canale ca Whatsapp, Telegram se disemineaza foarte rapid materiale video a caror veridicitate nu poate fi verificata.

Sursa: