Imagini distribuite de Marina ucraineana arata cum fortele ucrainene distrug cu o drona Bayraktar o barca rusa cu motor in partea de nord-vest a Marii Negre, fix in timp ce fortele Rusiei incercau sa debarcheze. Sase rusi au fost ucisi, iar alti doi au fost raniti, potrivit Marinei Ucrainene, citata de Ukrainska Pravda, scrie hotnews.ro.

„In partea de nord-vest a Marii Negre, in timpul unei incercari de debarcare a personalului rus, Marina ucraineana a distrus o barca rusa cu motor de tip KS-701 Tunets”, spune Marina ucraineana.

Rusii descarcau echipamente de pe barca atunci cand ucrainenii au lovit ambarcatiunea cu ajutorul unei drone Bayraktar.

Sase rusi au fost ucisi, iar doi au fost raniti, potrivit Marinei Ucrainene.

Marina ucraineana a publicat videoclipul operatiunii, dar nu a dezvaluit data la care a avut loc misiunea.